Compania Dedeman din Bacau, specializata in comercializarea materialelor de constructii, a obtinut un credit de 15 mil. euro de la banca olandeza ABN Amro, potrivit reprezentantilor companiei.
"Creditul va fi utilizat pentru extinderea retelei de magazine si pentru operatiunile curente ale companiei. Marirea suprafetei de vanzare si cresterea cererii pentru materiale de constructii vor majora anul acesta cifra de afaceri, insa intr-un ritm mai ponderat fata de cel inregistrat in 2005", a declarat pentru ZF Dragos Paval, presedintele Dedeman.
Compania a inregistrat in 2005 o crestere de circa 60% a cifrei de afaceri, pana la 70,5 mil. euro si un profit net de 7 mil. euro, potrivit reprezentantilor companiei.
Creditul obtinut de la ABN Amro va fi structurat pe o componenta pentru investitii in valoare de 11,5 mil. euro pe termen de 5 ani si o componenta pentru activitatea curenta in valoare de 3,5 mil. euro. Creditul de investitii va fi utilizat in vederea extinderii lantului de hipermarketuri Dedeman, precum si pentru constructia primului show-room Renault Trucks din estul Romaniei.
Afacerea Dedeman Bacau, detinuta de oamenii de afaceri Dragos si Adrian Paval, este printre putinele retele din provincie specializate care se bate cu marii jucatori internationali din domeniu precum Praktiker sau Bricostore.
Cunoscut in principal ca o retea de magazine de materiale de constructii, grupul din Bacau si-a extins treptat domeniul de activitate, investind intr-o fabrica de mobila si intr-un show-room auto, pentru marcile Dacia-Renault-Nissan.
Compania a anuntat ca va investi in acest an 10 mil. euro pentru constructia a doua centre comerciale in Focsani si Targoviste, potrivit reprezentantilor companiei. Centrul comercial din Targoviste va deveni a saptea unitate deschisa de Dedeman in ultimii trei ani si prima in afara Moldovei. Constru