Consiliul Local Sighişoara şi Fundaţia "Mihai Eminescu" vor demara în curând o campanie de informare publica privind conţinutul Planului de management al rezervaţiei Breite.
Campania reprezintă, de altfel, o etapă obligatoriu de parcurs de cei doi custozi ai rezervaţiei înainte de prezentarea planului de management. Ea va fi structurată pe doua părţi.
În prima fază, sub genericul "Breite are nevoie şi de părerea ta", se va desfăşura campania de informare propriu zisă prin mass-media locală. Pe parcursul acestei luni, radiourile, televiziunile şi ziarele vor difuza/prezenta spoturi, interviuri şi materiale informative prin care sighişorenii să afle ce se doreşte a se realiza pe Breite. "Vrem o transparenţă totală. De la factorii interesaţi (administraţie, ONG-uri pâna la oamenii simpli) vrem să ştim părerea lor despre felul în care poate fi protejată rezervaţia Breite .Oamenii simpli au, de regulă, cele mai bune idei", ne-a declarat Alexandru Gota, preşedintele Asociaţiei Eco Breite (parteneri ai MET-ului în protocolul de custodie) .Prima temă abordată va fi "Prezentarea categoriei de arii protejate conform Uniunii Internaţionale a Conservării Naturii".
În cea de-a doua fază a campaniei, în luna august, după ce se presupune că sighişorenii vor fi aflat în număr cât mai mare ce presupune planul de management se vor organiza cel puţin trei dezbateri cu public la Primărie pe marginea acestuia. Un forum de discuţii va exista şi pe site-ul www.breite.ro aflat actualmente în construcţie. Custozii rezervaţiei Breite au termen limită luna octombrie 2006 pentru a depune la APM Mureş planul de management al rezervaţiei. (F.C.)
Consiliul Local Sighişoara şi Fundaţia "Mihai Eminescu" vor demara în curând o campanie de informare publica privind conţinutul Planului de management al rezervaţiei Breite.
Campania reprezintă, de altfel, o etapă obligat