Nye este genul de universitar american care şi-a făcut un nume din două-trei cărţi de mare impact, amfiteatre arhipline la Harvard, Oxford şi Geneva, poziţii proeminente în establishment-ul diplomatic (profesorul a făcut munca de concepţie în administraţiile Carter şi Clinton) şi din prezenţa regulată atît în presa populară, cît şi în revistele semiuniversitare de mare circulaţie gen Foreign Affairs. În anii '70, împreună cu Robert Keohane - una dintre cele mai respectate figuri din politologia actuală - Nye a operat o schimbare de paradigmă în disciplina relaţiilor internaţionale, pentru a "dezerta" apoi în tabăra analizei de politică externă, o subdisciplină eminamente aplicată.

Din punct de vedere al viziunii axiologice faţă de politica mondială pe care o propune, Nye poate fi încadrat fără controverse în zona centru-stînga a mainstream-ului american. Opus în aceeaşi măsură doctrinei neoconservatoare, cît şi doctrinelor clasice şi neoclasice inspirate din Realpolitik, ce au dominat anii războiului rece, Nye este unul din fondatorii şi promotorii şcolii liberal-instituţionaliste. În varianta propusă de Nye, această abordare înseamnă în esenţă o înţelegere mai complexă a conceptului de putere politică internaţională prin relevarea simultană a laturii militaro-economice şi a celei culturale, precum şi luarea în serios a organizaţiilor internaţionale şi a celor transnaţionale (de la organizaţiile de drepturile omului, la cele paramilitare) ca actori internaţionali in sine, şi nu ca actori derivaţi din puterea statală.

Într-o lume în care cuvintele "hegemon" şi "imperiu" sînt folosite cu uşurinţă, Nye arată că în afara tablei de şah militare, America trăieşte într-o lume tipic multipolară, neobţinînd ceea ce vrea şi cum vrea, cînd vine vorba de probleme economice (conflictele comerciale cu japonezii şi europenii sau chiar cu India şi Brazilia se termi