De cele mai multe ori, celebra „in tot raul e si-un bine“ te obliga la varii exhibitii de cugetare pentru a gasi, cu orice pret, o bruma de paliativ. Pentru Radu Macrinici si Atelierul sau, expresia se potriveste insa manusa. Dupa furtuna din paharul de apa, de acum doi ani, de la Teatrul din Sfintu Gheorghe, insotit de „dublul“ sau administrativ-financiar, Dumitru Maciuca, dramaturgul si-a pus pe umar bocceaua cu o experienta de mai bine de doisprezece ani (si tot atitea editii de festival), a dat fundatiei pe care o infiintase cu vreun deceniu in urma (Liga pentru Teatru) dreptul legitim de proprietar al Atelierului si si-a luat lumea in cap (asta inseamna sa meditezi la soarta lumii si sa o integrezi in mental, in primul rind, nu?), lasind in urma comportamentul inutil agresiv, colorat cu ceva impostura, al „urmasilor urmasilor“, ca sa zic asa.
Anul trecut il regasisem la Sighisoara, in aceeasi necontenita cautare a „formelor noi ale expresiei teatrale, care sa stimuleze spiritul de avangarda, aflat in hibernare in ultimele decenii“, vorba lui. Nefiind nici cauza, nici ocazia absorbtiei citorva vagoane/trenuri de bere, ca festivalul cu ceva iz de mici medievali, din vara, factorii locali nu au rezonat cu proiectul. Sansa cuplului Macrinici-Maciuca a fost intrarea in rezonanta, insa, cu un alt cuplu, al managerilor Teatrului Municipal din Baia Mare, Marilena Frentiu si Nicolae Weisz.
- Maramuresul are un public teribil de doritor de arta scenica
in definitiv, nu e simplu sa asiguri continuitatea unui asemenea proiect. Apetenta pentru inovatie, in general, se instituie acolo unde traditia (si in sens de liniste materiala) a acoperit (cu asupra de masura) toate palierele sociale. Ideea lui Macrinici a fost de a o lua inainte cu inovatia tocmai pentru a intrerupe o traditie (cititi „prost obicei“) si a asigura o structura tangenta rit
