Suporterii nemtilor si-au trait durerea cu demnitate.
Golurile italiene in poarta lui Lehmann au fost receptate in plin de intreaga Germanie. Sperantele a 80 de milioane de oameni s-au prabusit ca un castel de nisip, durerea fiind cu atat mai mare cu cat lovitura a venit in ultimul minut al prelungirilor.
Socul a fost urias. Nu numai Ballack avea lacrimi in ochi in timpul turului de onoare facut la cererea publicului. Pe stadion si, mai apoi, pe strazi puteau fi vazuti oameni in toata firea plangand. In studiourile RTL si ZDF dedicate Cupei Mondiale, care au preluat legatura imediat dupa joc, prezentatorii, invitatii si publicul erau muti.
Pe cat de mare fusese entuziasmul inaintea jocului, pe atat de adanca a fost tacerea instalata brusc asupra Germaniei. Din masini, metrouri si trenuri au disparut si „Finale!”, si „Berlin, wir fahren nach Berlin!” si toate cantecele care, timp de o luna, au rasunat de-a lungul si de-a latul tarii, pretutindeni unde era suflare omeneasca.
In ansamblu insa, germanii si-au trait durerea cu aceeasi demnitate cu care isi aratasera si fericirea. Cei 60.000 de nemti de pe „Westfalenstadion” au gasit puterea, la final, sa-i aplaude pe italieni, chiar daca la inceput le huiduisera imnul.
La intoarcerea spre casa, suporterii s-au amestecat, dar in general n-au fost incidente, chiar daca germanii aruncau priviri piezise la manifestarile de bucurie ale fanilor din Peninsula.
Ba chiar, in unele locuri, dupa trecerea primului soc, au aparut si scandari cu o consistenta doza de autoironie: „Stuttgart, wir fahren nach Stuttgart!” (n.r. - la Stuttgart se va disputa finala mica a Cupei Mondiale).
Dincolo de incidentele inerente, felul in care natiunea germana s-a comportat dupa esec se poate constitui intr-un exemplu de civilizatie si bun-simt.
Echipa retrogradatilor
Megascandalul de coruptie din campiona