Timothy Leary, marele guru al anilor 1960, a încercat să revină, după treizeci de ani, în actualitate, susţinînd că Internetul ar reprezenta astăzi ceea ce drogurile au însemnat pentru generaţia flower power: un procedeu pentru a deschide mai larg "porţile percepţiei". Numeroşi specialişti în "studii culturale" afirmă că o trăsătură caracteristică a contraculturii anilor '60 ar fi fost atitudinea antitehnologică, frizînd ludditismul. Bruce Sterling susţine că atunci era vremea întoarcerii spre rusticism, romantism, împotriva exceselor ştiinţei şi tehnologiei. Totuşi, acelaşi Bruce Sterling observa că "nu Pămîntul-Mamă ne-a dat acidul lisergic, atît de prizat de tinerii acelor ani, ci laboratoarele Sandoz". Ideea că se putea ajunge la conştiinţa cosmică prin recurgerea la un preparat chimic era strîns legată de fetişizarea tehnologiei. Se putea ajunge într-o stare "iluminată", nu prin lungi ani de asceză - aşa cum arăta Hermann Hesse, în cartea sa, Siddharta, atît de citită de tinerii acelor ani -, ci instantaneu, prin ingurgitarea unei substanţe obţinute prin mijloace chimice. Asistam, pe atunci, la o combinaţie insolită între ideologie şi chimie.
Experienţa navigării în ciberspaţiu oferă eliberarea de spaţiul tridimensional şi de timpul liniar. Primul se dilată pînă la o inexprimabilă infinitate; al doilea se reconfigurează sub formă de straturi suprapuse. Mai mult, aventura ciberspaţială este scutită de cele două mari neajunsuri ale drogurilor: efemeritatea senzaţiei de euforie şi pierderea controlului care o acompaniază. La prima, Nietzsche se referea cu ironie: "dispreţul, ura faţă de tot ceea ce este trecător, schimbător, incert; - de unde această preţuire a permanenţei?". În ceea ce priveşte controlul, el este menţinut treaz în mediul virtual, prin protocoalele interactivităţii.
O carte electronică virtuală poate fi halucinogenă, deoarece prod
