Lumina zilei se îngînă cu noaptea. Primele stele răsar, dar zăpuşeala zilei nu vrea cu nici un chip să se stingă. Ghiţă măcelaru numără de zor cele cîteva băncuţe adunate peste zi. N-a făcut mare alişveriş azi şi nici măcar nu s-a mai grăbit să mai taie altă vită. Ce rost ar fi avut din moment ce n-a vîndut mai nimic? S-a intrat în postul Sfintei Marii, iar săracii din mahala nu prea mai vin după carne. Îl priveşte pe Spiridon calfa ce c-o cîrpă apără de muşte carnea întinsă direct pe tejghea. De-ar fi avut atîţia clienţi cîte muşte s-au strîns, atrase de mirosul de sînge, de hoit, de carne intrată în putrefacţie, azi ar fi fost bogat. "Ia, bă, Spiridoane, un kil dă carne şi hai du-te, gata, s-a terminat, azi n-am vîndut mai nimic." "Poate s-o dau la cîini, nene Ghiţă, răspunse Spiridon, că mămuca nu pune-n gură carne în aist mare post şi nici pă noi nu ne lasă. Ştevie şi mămăligă, asta-i mîncarea." Apoi Spiridon plecă cu kilul de carne înfăşurat în basma, gîndind că poate mă-sa s-o lăsa convinsă să facă o friptură că de-atîta mămăligă se cam săturase. Rămas singur, Ghiţă luă şi el o halcă bună, o înfăşură într-o cîrpă cu care tocmai ştersese tejgheaua, stinse lumînarea, trase obloanele, încuie uşa şi plecă către casă. Ştia că nici a lui nevastă n-avea să pregătească carnea. Postu-i post, da' nu să-ndura s-o lase acolo, cine ştie, poate fiartă ar fi mîncat-o măcar copiii, că ei ce păcate ar mai putea să aibă!

Mariţa a lu' Pădure bărbier, bucătăreasă la dumnealui boieru Pîrşcoveanu, adună în grabă cîteva resturi într-o bocceluţă, luă o pîine mare din cămară şi-apoi plecă către casă, către copiii ce o aşteptau flămînzi pe prispă. Pe drumul prăfuit şi presărat cu stelele nopţii, se întreba ce-or fi făcut peste zi, de-i va găsi întregi, de nu se vor fi înecat la gîrlă, că de cum dădea căldura îşi petreceau timpul mai mult pe Dîmboviţa şi prin ochiuri de apă,