Am văzut, am auzit şi am citit multe lucruri frumoase în ultima vreme. Aş alege, dintre toate, expoziţia de caligrafie japoneză, semnată de Rodica Frenţiu, expoziţie prezentată atît la Cluj, la Muzeul Naţional de Artă, cît şi la Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române. Celor care n-au apucat să vadă acest dublu eveniment le recomand catalogul expoziţiei, intitulat Caligrafia japoneză. Metamorfozele liniei (Editura Diotima). Pe lîngă ineditul său în peisajul artistic românesc, expoziţia propusă de Rodica Frenţiu s-a constituit într-un reper autentic pentru înţelegerea artei caligrafiei japoneze. În plus, prin lucrările sale de caligrafie, reproduse în catalog, Rodica Frenţiu a reuşit să îmbine într-o concepţie unitară toate felurile de scriere japoneză, de la cele mai vechi pînă la cele moderne (tensho, reisho, soösho, kaisho, gyoösho), exprimîndu-le într-o desăvîrşită varietate de tehnici. Rodica Frenţiu a expus lucrări de caligrafie japoneză şi la Muzeul de Artă Hyogo, Kobe (2002) şi la Institutul Kansai, Osaka (2003).

"Cînd în încercarea mea disperată, de a elibera arta de balastul obiectivităţii, m-am refugiat în forma pătratului şi am expus o pictură care consta din nimic altceva decît un pătrat negru pe un cîmp alb, criticii şi, împreună cu ei, publicul au suspinat: "Tot ce ne-a plăcut s-a dus. Ne aflăm în deşert... În faţa noastră nu se mai află decît un pătrat negru pe un fond alb!..." Cu aceste cuvinte, publicate în 1927, în volumul Lumea non-obiectivă, pictorul rus Kasimir Malevici exprima momentul major de cotitură în artă, un moment în care pictura era chemată să renunţe la lumea obiectelor. Atunci cînd Rodica Frenţiu ne propune şi mai puţin decît un pătrat negru pe un fond alb, nu numai că ceea ce ne-a plăcut s-a evaporat din faţa ochilor noştri, dar a dispărut pînă şi acel comprehensibil non-obiectiv care, în pictura abstractă, presupune, din