- Diverse - nr. 131 / 6 Iulie, 2006 Valoare si nonvaloare Valoarea decurge, cum se stie, din existenta unei calitati, a unui har, a unei tinute intelectuale, morale sau afective de nivelul excelentei. Valoarea unui om sta, inainte de toate, in prezenta unui talent, a unei insusiri superlative, ce se detaseaza cu hotarare, are un relief particular, insemne proprii, de neconfundat. Valoarea, s-a spus, e de ordinul evidentei: se impune aproape de la sine, prin graficul ei ascendent, prin detenta pe care o presupune, prin revelatiile ce le provoaca. Asa, cel putin, ar trebui sa stea lucrurile. Si adesea asa si stau. Dar ce ne facem cu multimea impostorilor, a celor care simuleaza cu mai multa sau mai putina gratie talentul, ce ne facem cu cei care se pricep la toate si, de fapt, la nimic, ce ne facem cu aceia dintre noi care-si aroga insusiri ce le sunt straine, ce-si asuma talente iluzorii, indemanari inexistente si care, dand cu indarjire din coate, ajung mereu in primele randuri, de unde isi enunta, cu voce de expert si cu o incredere nemasurata in sine, parerile, carora le confera forta absoluta a unor axiome? Ce ne facem cu aceia dintre noi care-si camufleaza nepriceperea in abilitate si necinstea in falsa onestitate, cum sa ne aparam de impostori si de demagogi, cum sa ne ferim din calea nonvalorilor ce misuna pe ecranul televizoarelor sau in coloanele unor cotidiene, ce antidoturi sa aflam impotriva falsilor specialisti si a falselor valori pe care pragmatismul vremii in care traim le favorizeaza? Cum sa-i demascam pe cei care, prin farsa si impostura, ocupa un loc ce nu le apartine, traiesc un destin pe care nu-l merita, duc o existenta de imprumut? Cum sa-i acceptam pe cei care, prin absenta calitatilor pe care le afiseaza, iau locul adevaratelor valori, se sustrag judecatii celorlalti, fac din ipocrizie un ideal si din propriul instinct de parvenire o reteta