„M-am plimbat prin spatele blocurilor din Bulevardul Republicii din Petrila. Namol, farime de zapada, ciini vagabonzi flaminzi. Si urme ale pasilor de oameni. Vremea era trista, sumbra, la fel ca si blocurile din oras. in fata se zareau, pe malul celalalt al Jiului de Est, furnalele singurei mine din oras care mai functioneaza. Se spune ca este cea mai adinca si mai periculoasa mina din toata Valea Jiului.
in Petrila locuiesc oameni pentru care viata nu este egala decit cu o tortura malefica. Pentru care speranta exista doar in dictionar, ca fapt divers. Persoane al caror orizont se inchide in Valea Jiului si in tot ce tine de aceasta zona.
Si persoane care stiu ca undeva in lume sint altfel de tari, unde problemele lor ar fi scenarii ideale pentru drame cinematografice, nicidecum realitatea ecranizata. Defetismul incurabil din Valea Jiului te deprima ingrozitor, fortindu-te sa regreti ca iti permiti diverse fleacuri precum un ziar sau o ceasca de cafea.
Starea de spirit din Valea Jiului este strigatoare la cer. Ti-e jena ca porti un pulover curat, cind vezi cum sint imbracati oamenii de aici. Te schimbi radical in Valea Jiului, printre privirile triste ale localnicilor. Sint oameni fara adapost. in circiuma garii din Lupeni l-am intilnit pe Toma. Un om fara nici o virsta. A fost cindva miner. Si inca a ramas, la fel ca toti cei disponibilizati. Prima parere pe care ti-o lasa e ca ai in fata un decrepit. Nu intelegi nimic din vorbele sale. Dupa ani intregi de lucru in mina a ajuns in halul acesta. Poarta aceleasi haine saptamini, poate chiar luni intregi. Doarme in circiuma garii prin bunavointa patroanei. Si-a adus o banca pe care se intinde, linga calorifer si inchide ochii. s…t
Oamenii intilniti in gara Lupeni sunt resemnati s…t, consuma cele mai ieftine bauturi, discuta si traiesc mai departe s…t, nu mai emit nici o a
