Este un loc comun sa spui ca avem institutii subrede, cu atributii neclare, totusi ce s-a întamplat saptamana trecuta îi putea surprinde si pe cei mai pesimisti dintre noi. Nu ne intereseaza aici în ce masura a fost vorba de o propunere justificata sau de o "lovitura de imagine", cred ca acest eveniment trebuie privit, înainte de toate, ca fiind apogeul unui proces de redefinire a raporturilor dintre institutii. Biroul Permanent al PNL nu a decis numai sa se declare în favoarea dezangajarii militare a Romaniei din Irak, ci s-a folosit de faptul ca ministrul Apararii este liberal, pentru a declansa un mecanism institutional care viza retragerea trupelor. Astfel, un partid s-a substituit conduceriiMinisterului Apararii, ignorand atat o minima solidaritate guvernamentala, cat, mai ales, legile. Astfel,Legea 42 din 2004, privind participarea trupelor romanesti în strainatate, prevede la articolul 4 ca Ministerul Apararii Nationale propune mijloacele armate ce pot fi puse la dispozitie într-un astfel de caz, dar este evident ca aceasta propunere, de natura tehnica, avand data-limita de 30 iunie a fiecarui an, nu poate fi transformata într-o initiativa politica majora, care ar putea modifica sau anula o decizie luata la un nivel superior. Ar fi si ridicol ca prin lege sa se reglementeze data unor decizii politice care, prin definitie, sunt exceptionale. In plus, atat textul constitutional, care prevede ca "Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate" (art. 92), cat si Legea de functionare a CSAT din 2002, institutie prezidata de seful statului, unde deciziile se iau prin consens, ne arata clar, atat în litera, cat si în spiritul lor ca, din punct de vedere legal, nici o institutie a statului roman nu putea sa se pronunte public în favoarea dezangajarii din Irak înainte de luarea unei decizii în CSAT. Am putea spune ca o astfel de initiativa este legitima daca vi