Cautand un titlu pentru articolul de saptamana asta am inceput sa ma gandesc ca exista mai multe feluri si grade de speranta: de pilda, speranta de disperare, cand nu mai ai nimic de pierdut; speranta pozitiva, adica opusul celei in care speri sa-si dea duhul si capra vecinului; speranta ca poate vom supravietui; speranta ca maine ne va fi mai bine; speranta ca undeva in lumea asta mare exista cineva care ne e destinat.
Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa poarte in suflet speranta ca ziua de maine va fi mai frumoasa decat cea de azi. Mai ales daca facem ceva in sensul asta. Mai cred si ca speranta de a face calatoria este mai importanta pentru fericire decat sa ajungi la destinatie.
Dar, intr-o zi torida de vara, ce poti sa speri mai mult decat sa ai parte de un colt umbros unde sa te racoresti si sa fii tratat cu o mancare buna? De o saptamana, de cand am auzit de un loc numit L'Esp?rance, ma incita ideea de a ajunge acolo si mi-am facut sperante mari, in ton cu numele restaurantului. Din nou ajungem la gradele sperantei: mare, mica, mijlocie. Acum ca am facut in sfarsit o vizita la L'Esp?rance, va pot spune ca, daca mergeti la restaurantul asta, sa va faceti doar sperante mititele, mai pamantesti. Desi numele promite, trebuie sa fii tare disperat ca sa fie asta destinatia suprema a intalnirilor tale.
Ce-i drept, umbra e umbra. In schimb, restul e cam peticit. La baza minicascadei de la intrare, piticii de gradina tin lampasul de mai au putin si coboara in mina, iar reclamele multicolore dau mai mult impresia unui bazar de obiecte kitsch decat a unui restaurant care se vrea frantuzesc si nobil. Asta ca sa nu mai vorbesc de piticul cu fata atat de amarnic decojita, incat arata ca si cum ar fi suferit de lepra in ultimul stadiu.
Nu m-am aventurat in interior, dar, pe terasa, daca treci de pitici, de FM si de reclame, nu prea ai ce sa
