- Camera de Comert si Industrie a Romaniei va continua demersurile pentru revenirea Registrului Comertului in cadrul sistemului cameral
- Curtea Constitutionala a declarat Legea camerelor de comert neconstitutionala si a decis ca Registrul va ramane la Ministerul Justitiei
- Registrul sustine ca la Justitie le este "caldut", in timp ce reprezentantii Camerelor aduc argumente pentru trecerea Registrului inapoi la CCIR
- Eugen Ghiulea, directorul general al ONRC, nu stie in cate si in care tari din UE Registrul se afla in administrarea Camerelor
Disputa dintre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Ministerul de Justitie este departe de a se incheia, miza - Registrul Comertului, fiind mult prea mare. Astfel, CCIR va continua demersurile pentru revenirea Registrului Comertului, aflat in momentul de fata la Justitie, in cadrul sistemului cameral.
Dupa ce miercuri Curtea Constitutionala a declarat Legea Camerelor de Comert neconstitutionala si a decis ca Registrul va ramane la Ministerul Justitiei, "CCIR va continua eforturile pentru revenirea Registrului Comertului in Camera, acolo unde este locul sau firesc, astfel incat acesta sa redevina un instrument curent de lucru si o sursa permanenta de informatie pentru oamenii de afaceri", se arata intr-un comunicat al CCIR.
CCIR nu renunta usor
Mai mult, reprezentantii acesteia spun ca vor elabora, in cel mai scurt timp, un proiect de lege modern, acordat la legislatia europeana din domeniu, de natura sa creeze un cadru optim de functionare pentru sistemul cameral romanesc. "Proiectul de lege va fi elaborat prin consultare cu Guvernul, cu Camerele de Comert si Industrie Teritoriale, ceilalti membri ai Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, reprezentanti ai mediului de afaceri", se precizeaza in comunicat.
De