La Bacau (Albala, pour les connaisseurs!) traieste ca un cetatean fara frontiere pictorul Ilie Boca. Bun prieten de pe vremea cand eram artisti tineri si chiar credeam ca tot ce zboara se mananca. Ne vedem rar, traim diferit, dar ne apropie ceva ca o piatra rara, o poveste inca ascunsa in lada lui Parava. Alt subiect...
Ilie e un ales. Domestica lui este de tot obisnuita, Infernala insa il situeaza in loja elitelor, acolo unde este frig si lumina orbitoare.
Cand il apuca, lucreaza in draci de dimineata pana seara. Stapaneste registre variate, artist si mestesugar totodata. Povesteste cu miez, ca un taran hatru intr-o noapte de priveghi, iti vine sa razi in hohote, dar te stingheteste mortul teapan si solemn intins pe masa. Sau, dimpotriva, rece si indiferent, cu o savanta intelectualitate, Boca produce abstractiuni enigmatice, de nepatruns. Naiv si sofisticat, figurativ si ermetic, nu prea ai de unde sa-l incepi. Fantast, lucid, stapan absolut al imaginatiei sale. Sever, dar nu nedrept cu lumea lui. Uneori, intr-o telenovela braziliana, sa zicem, ai putea intalni un asemenea master!
Imi place sa repet fraza ce am scris-o candva in finalul unei proze mai complicate: Destinul iubeste telenovela.
Imi amintesc de Boca cel tanar, in atelierul lui din strada Neagoe Voda. Singur in fata sevaletului. Penelul. Nu mai stiu daca in stanga tinea sau nu paleta.
Ataca pe neasteptate panza. Era de la inceput o batalie castigata. Ca un bun cunoscator al Artei razboiului, ucenic fidel al lui Sun Tzu. O suta de pagini scrise in urma cu mai bine de doua mii cinci sute de ani. Lectura obligatorie, daca esti interesat de natura umana si de nestatornicia lucrurilor. Citeste-l pe Sun Tzu si iti vei da inca o sansa in atingerea tintei tale.
Ca si atunci, atelierul lui Boca cel de acum este dotat pentru o lunga supravietuire. Ani indelungati. Cel putin
