Cum i se înfăţişează unui poet oamenii care fac plajă la malul mării? Sunt multe răspunsuri posibile. Reprezentarea cea mai surprinzătoare îi aparţine lui Constantin Creţan, un nou-venit în spaţiul poeziei româneşti, ale cărui texte vor fi studiate cândva în şcoală (dacă în şcoală se va mai preda literatura română). În viziunea lui, trupurile despuiate de pe nisipul încins...

"Stau aliniate ca-ntr-un cimitir de suprafaţă,/ Având la capete, în loc de cruci, umbrele./ Câte o arătare verticală, stranie, parcă învaţă/ Să-şi tragă umbra peste şirurile fără umbră, paralele."

Versurile provin din originalul şi impresionantul poem Plajă, inclus într-un volum recent apărut, Gri metalizat. Este al patrulea volum publicat de Constantin Creţan, după Poezii de ieri, de azi..., 2004, Haremul de iluzii, 2005, şi Dulcea mea lespede de aduceri aminte, 2005. Autorul (născut la 17 octombrie 1967 în Bucureşti, de formaţie medic, dar având şi o serioasă cultură literară), a debutat încă din 1987, în SLAST, prezentat citititorilor de Eugen Simion. Abia acum doi ani a început însă să-şi publice cărţile, susţinut moral de Ana Blandiana, de Eugen Simion şi de semnatarul acestor rânduri.

Constantin Creţan şi-a constituit repede şi decis un mod de a scrie care este numai al său (deşi valorifică sugestii din toată istoria poeziei româneşti, de la Mihai Eminescu la Nichita Stănescu). Textele sale au o expresivitate energică, bruscând blazarea cititorului de azi, căruia i se oferă de multă vreme doar versuri previzibile şi plictisitoare, cel mult de o insolenţă şleampătă. Nou-venitul este radical, nu excentric, esenţial-contestatar, nu teribilist.

Primul volum, Poezii de ieri, de azi..., se caracterizează printr-o solemnitate statuară, printr-o încheiere elegant-aforistică a fiecărei strofe şi printr-o atemporalitate care mai degrabă impun respe