Una dintre caracteristicile comunismului era că vedeam cu toţii, copii şi adulţi, aceleaşi seriale, fie şi cu sărutările, ca să mă exprim romantic, cenzurate. Adulţi şi copii discutau a doua zi fiecare episod nou, se legau iar şi iar la tubul de oxigen prin care respiraseră, ca în fiecare săptămână, timp de 50 de minute, o mică porţie de libertate. Culorile occidentale ajungeau uneori - prin ce minune - şi pe ecranele televizoarelor noastre şi, chiar reduse la alb şi negru, ca de altfel toată lumea în care trăiam, aveau o putere de atracţie căreia puţini îi scăpau. Eroii acestor seriale nu semănau cu personajele filmelor româneşti, invariabil tânărul repartizat la ţară, medicul veterinar, inginerul agronom, profesoara de română sau doctoriţa, activistul de partid idiot şi cel luminat. Nu e de mirare că pe toţi aceştia nici un copil din generaţia mea nu-i lua ca model, nu-i ştia după nume, îi excludea automat din cercul lui de vise. În schimb, şi noi, asemenea eroilor siberieni ai lui Makine, spectatori ai filmelor cu Belmondo, ştiam pe dinafară, de la generic până la The End, seriale occidentale de duzină, din categoria de care, într-o lume normală, te saturi după al treilea episod.

Un astfel de serial mitic a fost Răzbunătorii, The Avengers. John Steed (Patrick Macnee), cu melonul lui, cu bastonul lui, cu ţinuta lui impecabilă chiar după o dură confruntare corp la corp, cu zâmbetul lui de învingător modest, dar perpetuu, alături de Tara King, apoi Emma Peel, cu agilitatea ei de pisică şi inteligenţa ei frumoasă, relaxată, erau cuplul care îţi dădea sentimentul reconfortant că există dreptate în lume şi că binele învinge întotdeauna. Principala lor caracteristică: neînfricarea. Nimic nu-i clintea, pe ea din calmul ei englezesc, pe el din umorul lui british, nimic nu-i scotea din fire şi nu-i intimida. Într-o lume a fricii ca a noastră, într-o lume a culp