In deceniul din urma, Ion Nicodim ne ofera o ipostaza febrila a unui "homo faber", arhaizant si neo, in acelasi timp, aliaj de uzurpare dadaista si ritualizare pagana. Pictorul Ion Nicodim cel al abstractiei sublimate in monocromii de azur, cel din anii '70, ori cel al marilor panze abia atinse cu angobe de argila, plamadeste acum, in tridimensional, aratari compozite pline de haz rustic.
Nicodim intors spre "tara, taran, tarana" practica o "ars combinatoria" de instalationism, arta obiectuala si sculptural eteroclit. Artistul are o autentica nostalgie a ruralului, dupa un lung periplu occidental, reintoarcere nu lipsita de un humor balcanic, cel al ceremoniilor pestrite. Ghidonul intors peste saua unei biciclete echivala, sub decizia artistica a lui Picasso, cu un craniu de taur. Iata, acum, o furca incremeneste in chip de regina, in ceea ce ne ofera Nicodim, pe un dublu soclu, cvasi brancusian, de lemn si de piatra, lucrare figurand in catalogul italian (2004) si francez (2006).
Etapa senioriala pentru un creator este adesea, in psihologia stilului sau, echivalentul eliberarii de tutela, de impostatia tatalui, adica a propriului pattern. Ne-o demonstreaza, cu ardoare, manierele tarzii ale longevivilor celebri precum Tizian, Tintoretto, Rembrandt, Goya, Matisse, Kokoschka, Picasso. Septuagenarul Ion Nicodim este, fara indoiala, un artist exponential al artei romanesti de la sfarsitul secolului XX. Artistul este aproape unic in spatiul nostru cultural pentru febrilitatea si reusita sincronizarii creatiei sale la scena europeana. La un ceas sapiential al carierei sale, pictorului de altadata ii procura o intensa placere "sa puna in opera" materiile incarcate de poetica arhaicitatii, cele pe care le ofera, indeobste, o veche gospodarie taraneasca. Alaturi de Drumul robilor inchipuit de tepii unei mari grape sta un cuplu adamic, urias si hirsut, ci
