Editarea însemnărilor zilnice ale Reginei Maria a ajuns la vol. IV, îngrijit şi prefaţat, ca şi celelalte, de Vasile Arimia şi tradus de Sanda Ileana Racoviceanu. El cuprinde evenimentele anului 1922 ale familiei regale şi nu numai. Dacă anii precedenţi (1920-1921) s-au concentrat mai cu seamă asupra crizei politice provocate de principele moştenitor Carol (viitorul Carol al II-lea), care făcuse o căsătorie morganatică (soţia fiind, cum se ştie, Zizi Lambrino), renunţase la tron, apoi revenise, şi asupra celor două nunţi princiare, a lui Carol însuşi cu Elena de Grecia şi a sorei lui, Elisabeta, cu George, viitorul rege al Greciei, anul 1922 înregistrează încă o căsătorie, a principesei Marioara (Mignon) cu Alexandru al Iugoslaviei şi momentul de covârşitoare importanţă al încoronării de la Alba-Iulia a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. Acestea ar fi punctele de reper, pentru că altfel pânza naraţiunii se dovedeşte ceva mai largă. Şi de astă dată figura de prim plan este a autoarei, conturându-şi încă mai apăsat portretul, ale cărui trăsături le cunoscusem din volumele anterioare.
Mândră că se trăgea din cel mai pur sânge albastru, Regina e o fiinţă dominatoare, plină de iniţiativă, recunoaşte că ea "dă tonul, iar Nando (Ferdinand) îi dă curs întocmai", că are un mod "rapid şi energic de a decide". Ea l-a determinat pe rege, în ajunul primului Război Mondial, să treacă de partea Antantei. Datorită faptului că avea un ginere grec, o noră aparţinând aceleiaşi naţionalităţi şi un alt ginere iugoslav, ea se prezenta singură ca "soacră a Balcanilor". Frecventele călătorii la Belgrad şi Atena o fac să se simtă acasă. "Toate aceste ţări par a fi devenit ţările mele". Mare iubitoare de natură şi de peisaje insolite, odată îşi manifestă dorinţa (la Sarajevo) de a trăi într-o moschee şi de a transforma cimitirul într-o grădină "divină". Ciudăţenii ale unei fan