A fost un Mondial cam la fel de urât precum o femeie cu barba. Un Mondial in care Brazilia, favorita trâmbitata unanim cu mult inaintea inceperii competitiei, a clacat rusinos si prematur in sferturile de finala. O Brazilie a carei principala vedeta, Ronaldinho, n-a reusit nici macar o faza demna de asteptarile cu care fusese inconjurata. Pâna la urma, sa vezi coincidenta, Ronaldinho a dat-o in bara precum o face, de patru ori la rând, intr-o reclama celebra, dar buna de pacalit copiii care nu papa tot. A mai ramas un meci. Din punct de vedere numeric ar mai fi doua, dar finala mica nu intra in calcul. Acea partida e doar un joc de consolare cu valoare ieftina, de statistica: cine va ocupa locul trei, cine va fi pe patru… Motiv pentru care, daca tragem linie inaintea ultimului meci care va mai conta, adica finala de duminica de la Berlin, vom constata, amar, ca Mondialul german o sa intre in istorie cu prelungirile semifinalei Italia - Germania si cu evolutia lui Zinedine Zidane, poate ultimul mare reprezentant al unei generatii si al unui tip de jucator care n-a pacalit niciodata fotbalul. Italia a dat Germaniei o lovitura pe care specialistii calificarilor gen 6 din 49 o vor resimti multa vreme. La ei acasa, nemtii au pierit pe limba lor. Sa te bata italienii, pe care i-ai considerat toata viata doar niste bieti amatori de pizza, ba inca in ultimele doua minute ale prelungirilor, asta da umilinta maxima! In „sferturi“, contra Argentinei, germanilor le-au iesit bilele norocoase, calificându-se la eterna si fascinanta loterie a penaltiurilor. I-a ajutat din plin un elvetian, Urs Siegenthaler pe numele din buletin, care l-a dadacit pe portarul Lehman despre cum executa argentinienii loviturile. Cruz la coltul drept, Ayala stânga jos, Rodriguez tare si in dreapta… Siegenthaler, omul-computer, vizionase câteva mii de DVD-uri pe tema asta. Uite insa ca vine chiar si in f