Pe Tariceanu ar trebui sa-l puna pe ganduri entuziasmul cu care PRM i-a imbratisat propunerea si reticenta cu care PSD a primit-o. Dincolo de amatorism si iresponsabilitate, anuntul privind retragerea trupelor, facut fara o consultare prealabila cu partenerii strategici americani si britanici, arata viziunea confuza a actualei conduceri a PNL privind situarea partidului pe esichierul politic si politica externa. Caci de joi incoace, principala, poate singura, victima a lui Tariceanu e chiar politica externa a Romaniei. Joia trecuta, credibilitatea si predictibilitatea politicii externe a Romaniei au fost puse la indoiala pentru prima data din 2001 incoace. Sub administratia Constantinescu, Romania a ales parteneriatul strategic cu Statele Unite si Marea Britanie. Un parteneriat convenit pe hartie, confirmat ulterior prin sustinerea neconditionata a interventiei in Kosovo. In ianuarie 1999, presedintele Constantinescu a plasat definitiv Romania in tabara occidentala. Sigur, politicianul Constantinescu a platit un pret politic pentru asta, prabusindu-se in sondaje in urma unei campanii de presa iresponsabile care a agitat populist prietenia cu "fratele sarb" Milosevici, fara a privi la crimele "macelarului din Balcani" ori la interesele strategice ale Bucurestiului. Dar Romania a beneficiat din plin de decizia curajoasa si nepopulara a lui Emil Constantinescu. Pe 4 mai 1999, premierul britanic Tony Blair era primul lider occidental care se angaja public sa sustina deschiderea negocierilor cu Romania. "In sfarsit va veti ocupa locul de drept, cu incredere si in siguranta, pe pozitii de egalitate cu celelalte natiuni europene ale lumii. Cu demnitate. Si intind mana prieteniei tarii mele, de asemenea o natiune mandra si cu o istorie extraordinara, si va spun ca vom pasi alaturi de voi in acest viitor mai luminos. Este destinul nostru comun", le transmitea Tony Blair roman