Cuvintele pe care le-am auzit cel mai des, în ultimele săptămâni, sunt "tacticizare" şi "cinism". Ele provin, fireşte, din repertoriul comentatorilor de fotbal de la World Cup. Meciurile pe care le-am văzut au fost, într-adevăr, extrem de "tactice" (în sensul riguroasei aşezări a fotbaliştilor în teren, a respectătii la milimetru a schemelor de joc) şi de "cinice" (prin acest cuvânt trebuie înţeles pragmatismul combatanţilor, mulţumiţi să câştige cu scoruri minime.) Dar ceea ce e valabil în lume - fie şi lumea fotbalistică - n-are nici o trecere la Bucureşti.

Iată, de exemplu, scandalul iscat de declaraţia duoului Tăriceanu-Atanasiu privitoare la retragerea trupelor româneşti din Irak. N-au existat până acum semne că premierul şi ministrul Apărării ar fi avut insomnii din cauza soartei soldaţilor români trimişi pe diferite fronturi de luptă ale planetei (Afganistan, Bosnia, Kosovo, Irak). Dimpotrivă, prin mijloacele de presă aflate la îndemână, au pompat şi ei (ca şi pesedeii, înaintea lor) până la refuz imaginea bravilor ostaşi aflaţi în slujba intereselor mari ale naţiei. N-am auzit vreo plângere privitoare la deficitul de imagine al ţării cauzat de prezenţa sutelor de militari în zonele periculoase ale planetei şi nici proteste legate de "împovărătoarele" costuri. Şi atunci?

Explicaţia e banală şi are de-a face cu eterna şi plictisitoarea luptă între cele două palate. În Piaţa Victoriei şi la Cotroceni se consumă enormă energie pentru a găsi metodele de a puncta spectaculos. Recenta zarvă (căreia i se acordă mai multă importanţă decât are) privind retragerea trupelor româneşti din Irak e doar o mică încleştare "cinică" dintr-o bătălie "tactică" mai largă. Originea ei poate fi găsită în momentul intens emoţional de la Constanţa, unde preşedintele a vărsat lacrimi la sicriul soldatului român mort în Irak. Emoţia a fost reală, iar impactul a