Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri europene la primavara

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 8 iulie 2006 ·

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc cel mai probabil in primavara lui 2007, a fost concluzia dezbaterii "Romania si Parlamentul European", organizata ieri de Ambasada Marii Britanii si Romanian Think Tank. Scrutinul ar trebui sa aiba loc cat mai repede, pentru ca mandatul celor 35 de euroobservatori se incheie in momentul aderarii, la 1 ianuarie 2007, a subliniat Cristian Pirvulescu, directorul Asociatiei Pro Democratia. "Romania poate sa organizeze aceste alegeri oricand pana la data-limita de 31 decembrie 2007, dar, din experienta de pana acum, nu e bine sa chemi lumea la vot in lunile de iarna, cand facturile la energie sunt mari", a glumit Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. Mihai Voicu, presedintele Comisiei parlamentare pentru elaborarea Legii privind alegerile europene, considera ca elaborarea proiectului legislativ se va finaliza peste vara, "astfel incat in jurul datei de 1 octombrie acesta sa fie depus in Parlament si, in alte doua luni, legea sa intre in vigoare". Mandatul celor 35 de europarlamentari romani va fi de doar doi ani, in 2009 avand loc alegeri in toate statele membre pentru un nou Parlament European. La pachet cu anticipatele? Cuplarea alegerilor europene cu alegeri anticipate este posibila din punct de vedere tehnic, neexistand prevederi europene care sa separe scrutinul national de cel european. Dimpotriva, "in unele tari, alegerile europene se organizeaza impreuna cu alte alegeri nationale, locale sau regionale, pentru a spori participarea la vot", ne-a declarat Jorg Neumann, loctiitorul ambasadorului german la Bucuresti. Euroobservatorul PD Monica Iacob Ridzi a spus ca aceasta posibilitate "e o tema de luat in calcul: daca Tariceanu se va gandi sa-si dea demisia, probabil ca vom avea alegerile deodata". Mihai Voicu, de la PNL, considera insa ca alegerile anticipate sunt declansate de o proced

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum o ora
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 55 minute
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 38 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Elev din București, cercetat de FBI pentru acte de terorism. Adolescentul face parte dintr-o rețea globală care vizează „prăbușirea actualei ordini mondiale”

Libertatea acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al SUA  a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează  „o rețea globală de persoane”, din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează în special online, inc

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum 2 ore
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 46 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°