Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei monede rare au ajuns la Muzeul de Istorie

Publicat in HotNews, sâmbătă 8 iulie 2006 ·

Astfel, actiunea BNR vine sa reinnoiasca relatia de colaborare, care dureaza de aproape 10 ani, dintre cele doua institutii. Pana acum, au ajuns in tezaurul de la MNIT, prin actiunile BNR, piese de aur si argint. Cele trei noi piese au fost aduse la Cluj in conditii speciale de securitate si sunt insotite de certificate de garantie, emise de BNR, si de pliante de prezentare.

Medalia dedicata lui Constantin Brancoveanu a fost emisa in 1713 de domnul Tarii Romanesti. Originalul face parte dintre putinele piese emise in acea vreme, iar cea de la Cluj provine din fabuloasa colectie "Esterhazy". Poate fi considerata o medalie monetiforma, fiind realizata dupa o stanta monetara, dar niciodata nu a avut rol numismatic.

In intreaga lume exista cel mult 10 exemplare originale si asta deoarece, in timpul ocupatiei turcesti, era interzisa baterea monetara autohtona. Medalia a fost emisa cu un an inainte de moartea tragica a domnitorului si a fiilor lui. Copia incasetata acum de BNR are scop numismatic, valoreaza 1535,97 RON si a fost multiplicata, anul acesta, in 250 de exemplare.

Piesa este fabricata din aur cu puritatea de 999 la mie, cantareste 17,32 de grame si are diametrul de 34,7 mm. Pe avers este reprezentat bustul domnitorului, iar pe revers este inscriptionata formula consacrata "Prin voia lui Dumnezeu, voievod si principe al Valahiei Trans Alpine". Pe revers e stantata stema tarii si anul emiterii, 1713.

De la Apahida, la Decebal

O alta piesa emisa de BNR este dedicata istoriei aurului. Cu o valoare nominala de 100 de lei, moneda este dedicata descoperirii tezaurului de la Apahida. Pe reversul monedei este stantat unul din vulturii de la Apahida, iar fata este un medalion poligonal, format din doua rozete suprapuse, pe care e stantata stema Romaniei, anu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după decizia CCR de renumărare a voturilor: Dacă se demonstrează că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru președinția României / Nu vreau locul doi

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a anunțat joi seară că se retrage din cursa pentru președinția României dacă se demonstrează, în urma renumărării voturilor, că a fost dezavantajat. Totodată, el a cerut BEC să permită de urgență acreditarea observatorilor independenț

Informări publice - 29 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
NICOLAESCU REMUS anunţă faptul că la data 04.09.2024 a fost emisă Autorizaţia de Construire nr. 381/04.09.2024 privind executarea lucrărilor de construire pentru: „FINALIZARE LUCRĂRI ÎNCEPUTE ÎN BAZA AC nr. 1174/25.11.2019 fără modificări - CONTINUA

Meciul FCSB-Olympiacos: Daniel Bîrligea – Dacă nu era acest episod, cu eliminarea mea, am fi câştigat

News.ro acum 3 ore
Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, crede că bucureştenii puteau câştiga meciul cu Olympiacos dacă el nu ar fi fost eliminat în minutul 68, pentru al doilea cartonaş galben. „Ne doream, cu siguranţă, cele 3 puncte, dar am fost în dificultate cu

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Mai multe organizaţii ale oamenilor de afaceri din România fac apel la mobilizarea mediului politic pentru menţinerea ţării pe traiectoria pro-europeană

News.ro acum 4 ore
Mai multe organizaţii ale mediului de afaceri fac apel, printr-o scrisoare deschisă transmisă joi, la mobilizarea mediului politic pentru menţinerea României pe traiectoria pro-europeană şi trans-atlantică pe care Romania s-a angajat după căderea co

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

HotNews acum 4 ore
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Putin vine cu noi amenințări: Rusia va folosi toate armele de care dispune dacă Ucraina va primi arme nucleare

HotNews acum 9 ore
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va folosi toate armele pe care le are la dispoziție împotriva Ucrainei dacă Kievul ar primi arme nucleare, relatează Reuters. The New York Times a scris săptămâna trecută că unii oficiali occidenta

Putin amenință că va lovi „centrele de decizie” din Kiev cu racheta hipersonică Oreșnik

Ziare.com acum 4 ore
Vladimir Putin a avertizat că Rusia ar putea viza „centrele de luare a deciziilor” din Kiev cu ajutorul rachetei hipersonice „Oreșnik” (Alun), un sistem pe care liderul rus îl descrie ca fiind „fără echivalent în lume”. Aceasta face parte din strate

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/7°
lun.

3°/8°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

vin.

5°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

4°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/9°