Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu incearca sa puna capat disidentelor din PNL

Publicat in Curierul, sâmbătă 8 iulie 2006 ·

Lupta dintre taberele din interiorul PNL a ajuns in faza finala. Suporterii lui Tariceanu si cei ai lui Stolojan au renuntat la orice menajamente dupa sedinta Delegatiei Permanente de joi si Consiliul Reprezentantilor Nationali de ieri. Tariceanu pare a fi obtinut un avans deocamdata. Paralel cu incercarea sa de a inabusi glasurile nemultumitilor din partid, presedintele PNL incearca sa-si imbunatateasca relatiile cu democratii pentru a nu fi angajat pe doua fronturi.

Astfel ministrii care nu l-au sprijinit in sedinta CSAT, Mihai Ungureanu si Sebastian Vladescu, si cativa din semnatarii scrisorii in care Tariceanu era acuzat de iresponsabilitate in chestiunea irakiana - Raluca Turcan, Mircea Cinteza si Cristian Boureanu - au fost sanctionati cu avertisment public de catre conducerea partidului. De sanctiuni au scapat alti semnatari ai respectivei scrisori, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si Mona Musca, deoarece nu detin functii de conducere in partid, iar sanctionarea lor nu ar intra in competentele conducerii centrale.

Presedintele Comisiei de Etica a PNL, Adrian Iorgulescu a spus ca iesirile publice ale unor membri PNL sunt dirijate din afara partidului. "Am constatat ca ele nu sunt niste iesiri izolate, ci parte a unei campanii concertate a acestor persoane. Este evident ca aceste iesiri prejudiciaza grav imaginea partidului si dau sentimentul in exterior de lipsa de unitate, ceea ce nu este corect, pentru ca este vorba de un grup de persoane foarte limitat, dar foarte activ si, probabil, care este bine dirijat din afara", a apreciat Iorgulescu.

Boureanu ramane in teren cu doua cartonase galbene

Pentru Boureanu, acesta este avertismentul final inaintea excluderii. Au existat si pozitii mai ferme. Liderul PNL-Tulcea, Octavian Marius Popa, a cerut excluderea lui Boureanu si excluderea din partid a lui Boureanu. „De fiecare data

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 36 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 38 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 36 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 10 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°