Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franta se leapada de infractorii romani

Publicat in Curierul, sâmbătă 8 iulie 2006 ·

Expulzarea a 76 de infractori romani din Franta, in timp ce ambasadorul acestei tari la Bucuresti remarca progresele inregistrate de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), nu face decat sa confirme eforturile depuse in lupta impotriva migratiei ilegale. Vasile Blaga a fost laudat pentru politicile pe care le-a aplicat pentru anihilarea activitatilor ilegale ale romanilor aflati peste granite.

"Statisticile sunt impresionante!", a apreciat ambasadorul Frantei la Bucuresti, Hervé Bolot, in cursul unei intalniri cu ministrul Blaga, facand referire la strategia pusa in practica de politistii romani pentru combaterea migratiei ilegale.

Hervé Bolot a afirmat ca numarul cetatenilor romani care incearca sa treaca ilegal Canalul Manecii, pentru a ajunge din Franta in Anglia, s-a redus substantial.

Astfel, potrivit unui comunicat MAI, din totalul de peste 7.500 de persoane carora nu li s-a permis, in ultima perioada, trecerea prin Punctul de Frontiera de la Calais, doar 55 au fost de origine romana. Acest numar corespunde unui procent de numai 0,7%, considerat nesemnificativ de autoritatile franceze.

In aceste conditii, ministrul MAI si ambasadorul francez au convenit ca nu se justifica in niciun fel concretizarea proiectului mai vechi prin care Romania urma sa trimita la Calais un ofiter de legatura cu atributii in ceea ce priveste combaterea migratiei ilegale. Remarca ambasadorului Bolot survine dupa o alta apreciere pozitiva a eforturilor depuse de Romania in acest domeniu, cea a ministrului de Interne francez, Nicolas Sarkozy.

Acesta a afirmat, cu scurt timp in urma, ca Romania se afla pe primul loc in randul tarilor care combat, pe teritoriul Frantei, migratia ilegala si infractiunile comise de cetatenii proprii. Statisticile prezentate de Jandarmeria Nationala Franceza, in ianuarie 2006, confirma si ele reducerea numarului de farad

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul manager al Spitalului CF 2 din București a recunoscut că a luat mită de 146 de ori

HotNews acum 2 ore
Şerban Bucur, fost manager al Spitalului Clinic CF 2 din Capitală, a încheiat un acord cu DNA în care recunoaşte că a luat de 146 ori mită de la oameni de afaceri ale căror firme aveau contracte cu unitatea medicală, de regulă banii fiind primiţi în

Percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală

Informația Harghitei acum 2 ore
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita au pus în executare, astăzi, șase mandate de percheziție domiciliară în județ, la domiciliul și sediile unor persoane. Per

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cum arată lupta pentru alegerile prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele locuri

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un sondaj realizat de INSCOP Research la în perioada 11-18 octombrie arată că în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciol

Număr record de secţii de votare în Diaspora/ Preşedintele AEP:„ Nicio altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate”

News.ro acum o ora
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale va fi „un număr record de secţii de votare” în străinătate, adică peste 900. Toni Greblă a declarat, într-o conferinţă de presă, că dintr-

Vineri începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Aspecte organizatorice şi ordinea candidaţilor de pe buletinul de vot

Mediafax acum 2 ore
„De la începerea campaniei electorale (ora 00:00) şi până la încheierea acesteia, în data de 23 noiembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propag

Un poliţist de 23 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc. Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, 24 octombrie, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă pentru a stabi

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

Libertatea acum 4 ore
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021 după explozia unui dispozitiv improvizat, pus în mişcare de un mecanism folosit ca detonator, controlat prin telefonul mobil, a anunțat Parchetul General joi, 24 octombrie.

Ron Ely, actorul cunoscut pentru rolul lui Tarzan, a murit la 86 de ani

Libertatea acum 2 ore
Actorul american, Ron Ely, cunoscut pentru rolul lui Tarzan, în serialul de televiziune cu același nume, din anii ’60, a murit la vârsta de 86 de ani. S-a stins din viață la domiciliul său din Los Angeles, relatează BBC.

Percheziții în Buzău și Sibiu. Mașini de lux vândute cu acte false! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Insp

Turcia loveşte pentru a doua zi la rând ţinte ale militanţilor kurzi din Siria şi Irak, după atentatul de la Ankara

News.ro acum 24 minute
Turcia a lovit joi, pentru a doua zi la rând, ţinte legate de militanţi kurzi în Siria şi Irak, în urma unui atac, miercuri, asupra sediului unei companii-cheie din domeniul apărării în care au fost ucise cel puţin cinci persoane, relatează Associat

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/19°
Iasi
acum

14°
joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°