Sase sate are Breasta. Mai mici ori mai mari, uitate de lume sau plecate pe calea progresului, asezarile de lânga Craiova asteapta Integrarea. In liniste si tihna... Din centrul comunei pâna la Teatru sa tot fie vreo noua kilometri, nu mai mult. Cum ar veni, Breasta este un fel de cartier marginas al Craiovei, o suburbie. Aflata deci la o aruncatura de bat de oras, ar fi fost de asteptat ca asezarea sa se dezvolte zdravan atât in anii de industrializare comunista, cât si dupa 1990. Cu toate astea, comuna cu toate cele sase sate ale ei este inca departe de „europenizarea“ mult asteptata. In ciuda eforturilor depuse de primarie - „insemnate“, zic edilii ei, Breasta a ramas cu vreo jumatate de secol in urma. Case risipite prin viroage si abandonate, agricultura facuta cu sapa si doar rareori cu utilaje performante, comert cu traista, si mestesuguri ascunse pe ulite nestiute, vieti conduse de niste legi nescrise - acesta este tabloul unei comune aflate in parg de integrare UE. Legea tiganeasca e sfânta! Are 40 de case si 230 de locuitori. Toti romi, pentru ca satul Cotu este unul de etnie. Atestat ca asezare acum vreo 50 de ani, satul a fost initial unul amestecat: traiau laolalta atât români, cât si cetateni mai inchisi la culoare. Prin anii '70, populatia a inceput sa se cearna, românii parasindu-si casele si mutându-se mai aproape de comuna - la Obedin si Valea Lungului, sau chiar cumparând pamânt in inima Brestei. In Cotu au ramas doar romii. Nu au nici biserica, nici scoala, nici posta, nici dispensar, nici macar vreun magazin general. Dar nici nu le trebuie. Pentru nevoi, merg cu carutele la Breasta, sa se aprovizioneze. In rest, se descurca fiecare cu ce a invatat: batrânii si copiii cu plamaditul caramizilor si impletitul rachitei, meserii mostenite din strabuni. Tinerii - cu turismul: majoritatea sunt plecati in Italia si Spania, de unde trimit in mod regulat ba