În comuna Vătava, tradiţia s-a păstrat nu numai în portul popular, cântece şi dansuri. Femeile din satul Dumbrava au învăţat una de la alta meşteşugul războiului şi l-au transmis mai departe fiicelor lor.
Una din ultimele mohicane ale vechilor meşteşuguri este mătuşa Cruciţa care a venit cu gândul să le înveţe pe toate cele care trec pragul standului Vătava cum se ţese pe două iţe un lipideu cu două feţe. "Nu-i un lucru uşor, daţ io am învăţat de la buna şi de la mama mea. Am 60 de ani şi ţes în fiecare iarnă de la 17 ani. Am ţesut mult, mult la viaţa mea", spune mătuşa Cruciţa Rânja.
Cu toate că astăzi nu prea mai are pentru ce şi pentru cine să lucreze la războiul vechi de peste 50 de ani, Cruciţa nu lasă această îndeletnicire deoparte. "Amu' nu se mai dă zestre şi nici nu se mai cumpără lucrurile ce le facem noi. Nu mai e ca pe vremuri când se făcea şezătoare şi clacă, ne strângeam toate femeile din sat şi cântam, învăţam una de la alta arta ţesutului, torsul caierului de lână sau spălam şi uscam cânepa", povesteşte cu nostalgie Cruciţa Ruja. (S.S.)
În comuna Vătava, tradiţia s-a păstrat nu numai în portul popular, cântece şi dansuri. Femeile din satul Dumbrava au învăţat una de la alta meşteşugul războiului şi l-au transmis mai departe fiicelor lor.
Una din ultimele mohicane ale vechilor meşteşuguri este mătuşa Cruciţa care a venit cu gândul să le înveţe pe toate cele care trec pragul standului Vătava cum se ţese pe două iţe un lipideu cu două feţe. "Nu-i un lucru uşor, daţ io am învăţat de la buna şi de la mama mea. Am 60 de ani şi ţes în fiecare iarnă de la 17 ani. Am ţesut mult, mult la viaţa mea", spune mătuşa Cruciţa Rânja.
Cu toate că astăzi nu prea mai are pentru ce şi pentru cine să lucreze la războiul vechi de peste 50 de ani, Cruciţa nu lasă această îndeletnicire deoparte. "Amu' nu se mai dă zestre şi nici nu se mai cum