Furios ca Dominic de Habsburg s-a pricopsit cu Castelul Bran doar pentru ca Les noveaux riches au complexele Mitei Baston fata de subtiorile regale, ma apuc de strans dovezi impotriva maica-sii, Principesa Ileana.
Pe raftul inchiriat Regalitatii din Romania nu gasesc mare lucru.
Tot ce s-a scris dupa 1989 despre Carol I si Ferdinand, despre Regina Maria si odraslele sale, e lovit iremediabil de boala extractiei sociale joase: smerenia admirativa.
Imi amintesc ca am cumparat, asa, ca sa ma aflu in treaba, memoriile Principesei Ileana.
Ma urc pe scara. Dau peste volumul: Ileana, Principesa de Romania, Arhiducesa de Austria, Traiesc din nou. Un titlu mai izmenit decat acesta n-au gasit!
Daca nu era pornirea impotriva lui Dominic de Habsburg, nu m-as fi apucat niciodata de memoriile tiparite sub un titlu atat de neatragator publicistic. Pun deoparte cartea, pentru a o citi la noapte. Si citind-o, mi-am schimbat complet parerea fata de Principesa Ileana.
Sunt multe motive pentru care autoarea m-a cucerit. N-as uita imaginea de truditor in cadrul Crucii Rosii. La Viena, la Brasov si, apoi la Bran, Principesa Ileana a impartit hrana la refugiati, a ingrijit raniti, a administrat spitale.
In opera de caritate s-au implicat, atat in primul, cat si in al doilea razboi mondial, multe cucoane din lumea inalta, inclusiv din cercurile monarhice. Dincolo de publicitatea din presa, gesturile lor au stat sub semnul snobismului.
Din ce povesteste despre ea Ileana e greu s-o suspectezi de fandoseala de salon. Sunt multe secvente de truda fizica extenuanta si mizera pentru a nu o crede in ipostaza de lucratoare a Crucii Rosii.
Un alt motiv de simpatie ar fi modestia. Naratoarea are umor chiar si cand e vorba despre ea insasi. Lectura cartii te scuteste de aroganta toapei din lumea inalta. Desi necesare, aceste motive nu sunt suficien
