Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriot si consecvent

Publicat in Jurnalul, luni 10 iulie 2006 ·

INTRE ASPIRATIE SI REALITATE Potrivit studiului CURS, romanul este patriot, cel putin la nivel declarativ.

Pentru conationali, calitatile romanului adevarat tin de etica cetateneasca: "patriotismul", "iubirea de tara" sunt valorile ce au intrunit votul a 66% din cei intervievati la intrebarea "Ce intelegeti prin sintagma «a fi roman adevarat»?". Cu astfel de repere parem a fi mai atasati de valorile nationale si mai putin de problema apartenentei la spatiul european.

"Fata de Occident exista la noi un interes chiar mai mare decat fata de problema nationala intr-un moment in care aceasta ideologie nu mai e, ca in secolul al XIX-lea, o adevarata religie. La noi, astazi, incarcatura nationala e inca puternica. In Occident, controversele legate de natie sunt depasite", considera profesorul Lucian Boia.

Cu toata dreptatea pe care o are profesorul, e greu sa nu remarci ca pe toate palierele studiului exista un decalaj intre nivelul declarativ si ceea ce gandim de fapt. Cateva intrebari mai departe, coborat in sfera realismului, intervievatul are o cu totul alta opinie. La intrebarea "Prin ce cuvant ati caracteriza romanii de astazi?" doar un procent a estimat ca patriotismul este reperul nostru de capatai. Suntem patrioti, fiindca asa am invatat la scoala ca e frumos, multumita unei programe de invatamant care il numara printre obiective si pe acesta.

TIPOLOGIA ROMANULUI. Romanul are vocatia scenei. Stie cum este si stie si mai bine cum trebuie "sa dea pe sticla", cum sa-si joace identitatea pentru cei de dincolo de granite. Cu ce sulemeneli si-ar da conationalul pe caracter ca sa faca o figura frumoasa in ochii altor natii? Un 31% harnicie, munca, un 30% ospitalitate si bunatate, 14 procente de frumusete si turism, aproape inca pe atatea de inteligenta, doar 11 de corectitudine si cinste, un varf de cutit - religie, cultura si civilizatie (5 proc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă spune că este „într-o pauză operativă” cu Marcel Ciolacu, după luni de atacuri reciproce

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că este ”într-o pauză operativă” cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, relatează News.ro. ”Când se depăşeşte o limită a înţelegerilor între doi oameni, nu vorbesc despre înţelegerile politice şi chestiunea aceas

Simona Halep, mesaj emoţionant din Hong Kong: Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de a fi pe teren şi de a concura

News.ro acum 9 ore
Simona Halep a notat, miercuri, în social media, că nu poate descrie în cuvinte sentimentul de a fi pe teren şi de a câştiga un meci după mult timp. “Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de a fi pe teren şi de a concura - şi de a câştiga primul meu

Atentatul de la Tel Aviv a fost revendicat de Hamas. Gruparea islamistă amenință și cu alte atacuri

Ziare.com acum 4 ore
Atacul comis marţi, 1 octombrie, la Tel Aviv și care s-a soldat cu şapte morţi şi 17 răniţi, a fost revendicat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează miercuri DPA. Potrivit unui comunicat, organizaţia teroristă palestiniană din Gaza a d

Secretarul general al ONU condamnă atacul Iranului asupra Israelului. Reacția, după ce Israelul l-a declarat persona non grata

Ziare.com acum 8 ore
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat energic miercuri, 2 octombrie, în faţa Consiliului de Securitate, atacul cu rachete balistice efectuat de Iran asupra Israelului. Această reacţie a secretarului general al ONU survine după ce

Rareș Bogdan, despre terenul de golf amenajat pentru Iohannis la vila Neptun: „Un tăpșan pe care au tăiat unii iarba mai scurt și au făcut 3 găuri”

HotNews acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a comentat miercuri informaţia privind amenajarea unui teren de golf la vila de protocol de la Neptun folosită de președintele Klaus Iohannis, europarlamentarul afirmând că „i se pare prea mult” ca un „tăpșan c

Nicușor Dan, verificat de CNSAS. „Nu au rezultat documente care să ateste calitatea de colaborator sau de lucrător al fostei Securităţi”

Libertatea acum 4 ore
Primarul general al municipiului București, Nicușor Dan, a fost verificat din oficiu de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), după ce, la începutul lunii iunie, în spaţiul public a fost distribuit un document atribuit fo

Reducere la transport și pentru studenţii de la învăţământul la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Proiectul, depus în Parlament

Ziare.com acum 6 ore
Filip Havârneanu, deputat USR, a anunțat marți, 2 octombrie, că a depus la Parlament un proiect prin care toți studenţii să aibă aceleași drepturi când vine vorba de transportul în comun. Havârneanu vrea ca cei de la învăţământul cu frecvenţă redusă

Punctul de frontieră Orlivka - Isaccea, dintre Ucraina şi România, bombardat de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară și de frontieră din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, în noaptea de marți spre miercuri, avariind o instalaţie de cereale şi clădiri la punctul de trecere a frontierei cu România de la Orlivka - Isac

UPDATE - Alba: Copil de 12 ani, rănit după ce bara de susţinere a unui coş de baschet ar fi căzut peste el / Ce spune primarul din Alba-Iulia - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un copil de 12 ani a fost rănit, miercuri seară, în localitatea Miceşti din judeţul Alba, după ce bara de susţinere a unui coş de baschet ar fi căzut peste el. VIDEO: ziarulunirea.ro UPDATE: Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a declara

Tensiuni între aliați. Biden se opune unui atac israelian asupra instalațiilor nucleare iraniene

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat miercuri că se opune unor atacuri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, la o zi după lansarea a aproximativ 200 de rachete iraniene către Israel.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

18°/25°
dum.

17°/19°
Iasi
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/16°
Constanta
acum

11°
joi

11°/21°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/25°
dum.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/17°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°