In curand, Legea privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni (RP) urmeaza a fi votata in Parlamentul Romaniei. Despre proiectul de lege supus dezbaterii publice, n-au aflat insa decat putini dintre cei vizati. Dar cine sunt, de fapt, acestia? Caci „de pretutindeni” sunt romanii din tara, cei din vecinatatea ei si originarii din Romania, rezidenti in strainatate.
Cui i se pregateste un nou „buletin de identitate”, cu care sa acceseze servicii si fonduri din Romania? Si cu ce pret?
Intr-o circulara trimisa online, in 29 iunie, de agentia de presa Romanian Global News, se spune ca „Ministrul afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, afirma ca nu se primesc observatii din partea cetatenilor, referitoare la viitoarea Lege a romanilor de pretutindeni, potrivit Rompres.
Mihai-Razvan Ungureanu a declarat la Iasi, in cadrul unei conferinte de presa, ca acest proiect de lege nu este accesat, desi este expus dezbaterii publice pe situl oficial al MAE, www.mae.ro.
"Au mai ramas trei saptamani pentru astfel de dezbateri, dar prea putine persoane au accesat acest proiect de lege", afirma Mihai-Razvan Ungureanu“ in stirea difuzata electronic de rgnpress.ro sub titlul „Trei saptamani au mai ramas pentru a depune sugestii in privinta Legii romanilor de pretutindeni“.
Pe situl oficial MAE nu se indica un termen limita de reactie din partea opiniei publice, aceasta din urma fiind, cel putin in Germania, cam pe dinafara, referitor la tema. E adevarat, aici Mondialele si open-air-urile au avut prioritate absoluta, insa nici nu s-au facut eforturi mari sa se explice „ce si cum“ romanilor din strainatate mai… fara internet.
Pentru cei care totusi il au, linkul direct este http://www.mae.ro/poze_editare/LegeRP_2006.05.12.pdf si comentariile se pot trimite probabil la pliculetul minuscul din subsolul homepage-ul