Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Made in Romania

Publicat in Jurnalul, luni 10 iulie 2006 ·

SERILE CAPSA Cine suntem? Care sunt valorile noastre si unde ne aflam in acest moment?

Acestea sunt intrebarile care isi cauta din ce in ce mai des un raspuns. Identitatea nationala si brandingul de tara au devenit subiecte de prim-plan in ultima perioada. Tot mai multi specialisti si agentii specializate incearca sa faca o radiografie a Romaniei si sa descopere acele puncte care sa ne diferentieze de celelalte natiuni. Misiunea este una aproape sisifica. Sondajul realizat de CURS impreuna cu Jurnalul National a facut un mic pas in acest sens. Rezultatele acestui sondaj sunt extrem de spectaculoase si relevante, ele fiind inceputul unei munci indelungate.

CUM NE VEDEM. La intrebarea: "Dintre urmatoarele care considerati ca sunt principalele cinci atitudini specifice pentru romanul de astazi?", dorinta de imbogatire peste noapte este cea mai importanta, cu 3,48 % resemnarea ocupa pozitia a doua, cu 3,23 % dorinta de a reusi cu orice pret, chiar dincolo de lege, 3,20 %. Acest lucru se vede atat in societatea de astazi, cat si prin imaginea de "cei trei care au speriat vestul" pe care o au romanii in afara. Dar elementele care spun cel mai mult despre noi se regasesc chiar in proverbele noastre. Astfel, romanii considera ca urmatoarea afirmatie: "Face haz de necaz" li se potriveste: foarte mult - 42%, mult - 43%, putin - 8% si foarte putin - 2%. La afirmatia: "Sa moara si capra vecinului" 43% dintre respondenti s-au regasit foarte mult, 40% - mult, 10% - putin, 3% - putin. Interesant este ca la intrebarea: "Care sunt personalitatile cu care credeti ca este asociata, identificata Romania in acest moment?", subiectii au raspuns - Traian Basescu 17%, Gheorghe Hagi 7%, Nadia Comaneci 5%, Ion Iliescu 3% si Adrian Mutu 2%. Daca v-am trezit interesul pentru o dezbatere aprinsa, va asteptam luni, 10 iulie, la Casa Capsa, la ora 19:00.

PADURE FARA USCAT

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O șalupă a Poliției implicată într-un grav accident pe canalul Sf. Gheorghe: Un mort și 4 răniți

Ziare.com acum o ora
O ambarcaţiune a IPJ Tulcea a fost implicată, luni seara, 30 decembrie, într-un accident naval pe Canalul Sfântu Gheorghe, cinci persoane fiind rănite. Trei dintre acestea au fost transportate la spital, una este în evaluare medicală, iar pentru cea

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 36 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor

Mediafax acum 54 minute
Miza este soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei, întrucât Călin Georgescu împreună cu avocaţii au susţinut că aceasta este în conflict de interese şi că nu poate judeca în acest proces, informează Ziarul Financiar. ”S-au făcut câteva cerer

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 4 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 7 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Anchetă în Brazilia după moartea a trei femei. Toate au mâncat din aceeași prăjitură de Crăciun

HotNews acum 2 ore
Trei persoane au murit și mai mulți membrii ai aceleași familii au ajuns la spital după ce au mâncat o prăjitură de Crăciun, scrie presa locală. Poliția a transmis, vineri, că probele de sânge prelevate de la victime au relevat niveluri mari de arse

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 3 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°