Cei mai de seamă locuitori din Răstoliţa, Stânceni, Vătava, Lunca Bradului, Ruşii Munţi, Deda şi Răstoliţa, şi-au dat întâlnire pe malul Mureşului, între coamele Călimanilor şi ale Gurghiului. Timp de trei zile şi trei nopţi, făurarii, căuacii, oierii, ţapinarii, meşterii cioplitori în lemn şi piatră, ţesătoarele, cusătoresele, ţuicarii, cetele de dansatori, de fluieraşi şi de gurişti, ne-au purtat într-o lume a basmului românesc, unde costumele populare nu mai stau în lada de zestre a străbunicii, unde meseriile tradiţionale sunt reale şi unde jocurile şi cântecele populare însoţesc sărbătorile şi sfârşiturile de săptămână. A fost atâta frumuseţe şi autenticitate încât părea real. A vrut cineva să mănânce balmoş? A mâncat la stână. A vrut să bea ţuică nebună? S-a dus la cazan. De acolo a fost treaba lui cum a plecat. Bătrânele au tors fuiorul de lână, tanti Elena a ţesut lipideele începute în mijlocul iernii, altele au demonstrat cu câtă greutate se cos chimirele late purtate cu mândrie de bărbaţi. Fierarul satului a înfruntat căldura înăbuşitoare pentru a bate pe ilău scoabele. Peste drum de locul în care era reprezentarea leagănului, cineva cosea prapori. Eternitatea satului românesc, cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, a durat de această dată… trei zile şi trei nopţi. Toţi sunt de acord că Festivalul Văii Mureşului a fost o reuşită nu doar prin prezentarea tradiţiilor, nu doar prin impresia de întoarcere la tradiţie, ci şi prin calitatea invitaţilor, în ton cu sărbătoarea. Trupa Phoenix ne-a vrăjit. La fel vocea incredibilă a lui Grigore Leşe. Surpriza cea mare a fost simbioza creată între el şi băieţii de la "Sistem" alături de care a cântat. Au mai fost nume mari ale politicii şi ale administraţiei româneşti, care pentru câteva ore au lăsat deoparte eticheta şi s-au pierdut prin mulţime, coborâţi la rădăcina comună. Păcat că a fost prea vizibilă potera, pr