Pe frontul de lupta dintre PNL si PD nu se intrevede steagul alb. Dupa ce grupul celor 40 de liberali i-a cerut lui Tariceanu sa faca pace cu Boc si cu Basescu si acesta a refuzat, Emil Boc a declarat si el ieri ca nu doreste sa reinnoiasca juramintele in casnicia cu liberalii.
Ba, mai mult, la divort, Boc a aratat ca la partaj PNL-ului ii revin neimplinirile guvernarii, iar democratilor, succesele. De altfel, intr-o discutie informala, purtata duminica seara, Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu si Cezar Preda stabilisera sa nu accepte incheierea unui armistitiu cu PNL, ba, dimpotriva, sa continue lupta.
Ministrii liberali sunt rai, ai PD sunt buni
"De principiu, nu respingem nici un fel de oferta de colaborare", a spus Boc, adaugand insa repede ca in acest moment preocuparile "de baza" ale aliatilor ar trebui sa fie "direct si strans legate de respectarea programului de guvernare si a protocolului Aliantei PNL-PD, de respectarea promisiunilor din campania electorala".
Boc a trecut apoi si la exemplificarea domeniilor nevralgice, pastorite, deloc intamplator, de ministrii liberali sau in stransa dependenta de catre reprezentantii PNL. Este vorba de domeniile sanatatii si educatiei, ultimul "vitregit" de subfinantare, dar si de "descentralizarea promisa si restructurarea angajata la formarea guvernului".
In opinia sefului democratilor, toti ministrii Guvernului Tariceanu ar trebui sa fie in perioada urmatoare "conectati" la teza descentralizarii, considerata "extrem de importanta pentru ceea ce inseamna integrarea Romaniei in UE, capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare si, nu in ultimul rand, capacitatea de a da decizia la forul care este cel mai aproape de cetatean".
Din discursul lui Boc nu au lipsit, evident, trimiterile la incoerenta liberalilor, fiind date ca exemple alegerile an