Retragerea trupelor romanesti din Irak a devenit, totusi, un subiect de dezbatere publica. Lansata intr-un mod penibil si chiar mirsav, ideea retragerii Romaniei din coalitia multinationala impotriva terorismului, cum generic sint numite razboaiele din Irak si Afganistan, incepe sa genereze tot mai multe discutii pro si contra. Ca problema se dezbate, e un lucru bun, fara indoiala. Ceea ce nu cred ca intelege aproape nimeni este de la ce ne-am luat in tot acest razboi al discutiilor. Motivele pentru care PNL a cerut retragerea trupelor sint, pe cit de stupide, pe atit de neclare: ba ca nu avem bani la buget pentru a duce aceste razboaie - desi, cu putin timp in urma, chiar ministrul Apararii dadea asigurari ca banii nu sint o problema -, ba ca razboaiele acestea nu se duc sub un mandat ONU - desi e o afirmatie falsa -, ba ca Uniunea Europeana ne-ar fi cerut-o - aiurea! De fapt, nu e clar deloc de ce ne-am retrage trupele de acolo. Sint doar citeva sute de oameni, militari profesionisti, platiti bine, plecati chiar pe baza de voluntariat, care, asa cum am mai spus-o, cunosc bine riscurile majore pe care le presupune meseria de militar si pe care fiecare si le asuma. E drept ca cei mai multi dintre militari au ales meseria si mai ales astfel de misiuni mai mult din nevoie si din dorinta de a-si face o casa, de a-si cumpara o masina sau de a-si intretine familiile si de a le asigura acestora un trai decent. E trist ca esti nevoit sa-ti risti viata la mama naibii pentru a le asigura alor tai ceea ce tara ta nu e inca in stare: o viata normala si din punct de vedere material. E trist ca nu toti militarii plecati sint dintre cei care au ales aceasta cariera doar din simpla pasiune, carora sa le placa armata, sa le placa sa lupte, sa traga cu arma si sa impuste dusmani. Dar mi-e destul de greu sa inteleg de ce mare parte dintre noi, cei care stam acasa si ne dam cu parerea,