Un număr de 18 zone subregionale din nord-vestul ţării au fost selectate pentru a beneficia de formare profesională, în vederea implementării programului LEADER în România. Este vorba de prima Un număr de 18 zone subregionale din nord-vestul ţării au fost selectate pentru a beneficia de formare profesională, în vederea implementării programului LEADER în România. Este vorba de prima etapă, în cadrul pregătirii implementării programului, care oferă oportunităţi noi de dezvoltare rurală, punând bazele identificării nevoilor locale, întărirea capacităţii de dezvoltare şi implementarea strategiilor locale de dezvoltare, în vederea conservării patrimoniului rural şi cultural, dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale. Dosarele de candidatură au fost depuse pentru evaluare în cadrul proiectului de twinning, finanţat din fonduri PHARE, România, Franţa, Germania Ungaria, "Sprijin acordat Autorităţii de management din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru pregătirea programului de dezvoltare rurală şi pescuit". Comisia condusă de Rodica Matei, director strategii din cadrul Ministerului Agriculturii, a analizat, la sfârşitul lunii iunie, dosarele depuse de reprezentanţii teritoriilor subregionale. Din cele 156 de dosare depuse, au fost declarate eligibile 126, neeligibile 22, iar cu suprapuneri de localităţi, 8. Cele respinse nu au întrunit condiţiile de participare, adică o populaţie cuprinsă între 10 şi 100 mii locuitori, lipsa partenerului privat şi public. Din regiunea de nord-vest au fost respinse trei proiecte. Cel mai bine cotat a fost dosarul din Microregiunea de frontieră Bihor, cu 95,43 puncte, alcătuit din localităţile Borş, Cetariu, Biharia, Sălard, Salonta, Buduslău, şimian, Tarcea, Ciuhoi, Abrămuţ, Cherechiu, Viişoara, Cefa, Girişiu de Criş, Mădăraş şi Valea lui Mihai,