PNL si PD au intrat in vacanta suparate. Rau! Nu se mai vad. Si-au luat bagajele, au parasit domiciliul comun. De gura lumii vor sa salveze aparentele unui divort, insa nu sunt de acord sa se vada nici acum, cand partenerul PC ar avea niscaiva probleme de rezolvat cu ele.
Sedintele saptamanale ale Consiliului de Conducere al Aliantei D.A. s-au suspendat acum mai bine de o luna. PNL si PD nu au mai reusit sa stea la aceeasi masa intre timp si, pentru ca ele nu se vad, nu se mai tin nici reuniunile conducerii Coalitiei. Asta, in timp ce PC cere in scris partenerilor de guvernare o intalnire la care sa se discute totusi solicitarile adoptate la Consiliul National al partidului, iar UDMR facea si el propuneri de renegociere a protocolului Coalitiei.
Decizia suspendarii sedintelor ar fi apartinut premierului Tariceanu, spun surse din PNL, care a constatat ca partidul sau are numai de pierdut in urma acestor intalniri saptamanale, cand "ordinea" ar fi facut-o cei de la PD, mai ales in ultimul razboi purtat in CNC-ul Aliantei pe tema restructurarii Guvernului. Ieri, nici un liberal nu a dorit sa explice printr-o declaratie oficiala stoparea activitatii ADA, alta decat ca premierul era ieri plecat in Croatia. Neoficial insa, liberalii din CNC explicau ca sedintele Aliantei devenisera mai mult o "sursa de dezbinare" decat de impacare, o sursa de declaratii contradictorii, iar Tariceanu ar fi decis ca ele sa se tina numai cand sunt teme majore care sa necesite votul Aliantei.
"EVITATI". Tariceanu se pare insa ca a uitat sa ii transmita si lui Emil Boc decizia luata. Seful PD ne-a declarat ieri ca intalnirea Aliantei nu se tine, pentru ca e plecat premierul si ca fara sefii de partide ar insemna "sa se discute povesti". "Am observat o tendinta de evitare a acestor intalniri fara sa stiu daca este o chestiune premeditata sau o aglomerare de program. Important e