Banca Transilvania a cumpărat, luni, 25 milioane de acţiuni proprii de la firma de asigurări a grupului, BT Asigurări, în cadrul programului de răscumpărare pentru distribuirea de titluri angajaţilor băncii, spun surse din interiorul băncii. "Cu cele 25 milioane de titluri cumpărate astăzi (luni – n.r.), la care se adaugă cele zece milioane rămase de la operaţiunea de majorare a capitalului, încheiem procesul de răscumpărare destinat cesionării de acţiuni către salariaţi", au menţionat sursele. Tranzacţia specială de pe piaţa deal s-a trealizat la un preţ de 1 leu/acţiune, cu mai mult de 10% sub preţul la care se tranzacţionau în piaţa regular acţiunile Băncii Transilvania la închiderea şedinţei (1,12 lei/ acţiune). Acţionarii băncii au aprobat, în luna aprilie, răscumpărarea unui număr de până la 70 de milioane de acţiuni, pentru cesionarea către personalul instituţiei, printr-un program de fidelizare a salariaţilor. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Băncii Transilvania a decis, tot atunci, majorarea capitalului social al companiei cu 156 milioane de lei, la 392,7 milioane de lei, parţial prin aport de numerar al acţionarilor. (S.G.)
Banca Transilvania a cumpărat, luni, 25 milioane de acţiuni proprii de la firma de asigurări a grupului, BT Asigurări, în cadrul programului de răscumpărare pentru distribuirea de titluri angajaţilor băncii, spun surse din interiorul băncii. "Cu cele 25 milioane de titluri cumpărate astăzi (luni – n.r.), la care se adaugă cele zece milioane rămase de la operaţiunea de majorare a capitalului, încheiem procesul de răscumpărare destinat cesionării de acţiuni către salariaţi", au menţionat sursele. Tranzacţia specială de pe piaţa deal s-a trealizat la un preţ de 1 leu/acţiune, cu mai mult de 10% sub preţul la care se tranzacţionau în piaţa regular acţiunile Băncii Transilvania la închiderea şedinţei (1,12 lei/ acţiune