Celebra intrebare pusa de Stalin dupa razboi cu scopul de a umili Vaticanul poate reveni si acum. Persoana care ar fi putut-o murmura sau poate chiar a murmurat-o - doar nimeni nu si-a aplecat atat de mult urechea de buzele sale ca sa auda - nu este vreun dictator sinistru, un ateu convins, o fiara asiatica.

Dimpotriva, este un om al Occidentului, ditamai premierul Spaniei, persoana bine crescuta si bine imbracata. Face parte din marea familie a socialistilor europeni, pacifisti pursange, care s-au opus si se opun interventionismului american oriunde pe glob.

A promis ca, daca va castiga alegerile in tara sa, va retrage trupele spaniole din Irak, ceea ce Ð cinste lui! Ð a si facut. Atentatele din 11 martie de la Madrid l-au servit de altminteri de minune ca sa-si puna in aplicare politica.

El e prieten la toarta cu Romano Prodi, alt campion al retragerii, doi politicieni, asadar, abili si surazatori carora li s-ar potrivi ca nimeni altul un don Pedro de-al nostru din anii '90, dar carora nu le putem oferi decat un "liberal", Calin Popescu Tariceanu, impreuna cu ordonanta Atanasiu.

In timpul lui Zapatero - pe care cu siguranta Ceausescu l-ar fi invidiat fiindca-l cheama ceea ce este - casatoriile dintre homosexuali s-au legalizat si astfel mareata tara a lui Carol Quintul a mai batut un piron in trupul celui jertfit in illo tempore pentru gloria de mai tarziu a coroanei catolice. Totusi, nu a avut incotro si l-a primit pe Papa.

Concesie, diplomatie, ipocrizie? Suveranul Pontif n-a venit insa in Spania pentru a face turism Ð cum poate unii au sperat Ð, n-a venit pentru a plimba prin gura limba de lemn a diplomatiei dintotdeauna.

Papa nu e un sef de stat lustruit care sa spuna o multime de prostii si sa nu faca nimic. Misiunea sa isi gaseste finalitatea in cer, dar numai dupa ce a facut buna randuial