Drumul de la Niculiţel la Mănăstirea Cocoş duce pe la o altă mănăstire, numită Celic-Dere. Strania denumire vine din limba turcă şi este o derivaţie a cuvintelor "dere" vale şi "cilec" Drumul de la Niculiţel la Mănăstirea Cocoş duce pe la o altă mănăstire, numită Celic-Dere. Strania denumire vine din limba turcă şi este o derivaţie a cuvintelor "dere" vale şi "cilec" (devenit "celic") fragi. Este un loc retras, fără pereche de frumos. Legenda spune că tot nişte călugări veniţi de la Muntele Athos au poposit şi aici, fiind găzduiţi de păstorii ardeleni ajunşi în transhumanţă. Poiana de basm care aparţinea satelor de mocani a devenit astfel locul unei prime construcţii. Biserica monumentală a fost înălţată începând cu anul 1901. Ca în vremuri străvechi, aici a funcţionat o şcoală primară pentru adulţi, dar şi o şcoală de pictură bisericească. În limita locurilor disponibile, maicile sunt bucuroase de oaspeţi, iar pelerinul va putea găsi aici, pe lângă pacea locului, o atmosferă din alt secol. Muzeul cu rarităţi (icoane vechi, broderii, obiecte de cult, cărţi precum Biblia lui Cantacuzino de la 1688) întregeşte un eventual program educativ destinat tinerilor de toate vârstele. O mănăstire oarecum geamănă este situată, spre Dunăre, la doar câţiva kilometri distanţă pe malul lacului Saom - chiar aşa se şi numeşte, Mănăstirea Saom, construită iniţial pentru călugări; astăzi pelerinul va găsi tot măicuţe. Acestea au cele mai fireşti preocupări gospodăreşti, începând cu pescuitul practicat din bărcile mănăstirii. Pelerinii pot fi găzduiţi şi aici iar condiţiile, chiar dacă sunt modeste, sunt mult valorizate de atmosfera sacră a locului.