Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Comunicatiilor (ANRC) supune consultarii publice o serie de documente menite sa reglementeze modalitatea in care, incepind din acest an, se vor instala telefoane publice cu plata in localitatile izolate din mediul rural fara acces sau cu acces redus la serviciile de telefonie.
Instalarea de telefoane publice cu plata face parte, alaturi de programul national de instalare de telecentre, din pachetul de masuri ale serviciului universal prin care ANRC coordoneaza extinderea infrastructurii de comunicatii in mediul rural. Prin intermediul telefoanelor publice cu plata, populatia din mediul rural va putea efectua apeluri locale, nationale si internationale catre retele publice de telefonie fixa, apeluri catre retele publice de telefonie mobila, precum si apeluri gratuite catre numarul unic pentru apeluri de urgenta - 112.
Telefoanele publice cu plata vor fi instalate in localitatile cu mai putin de 400 de locuitori in care instalarea de telecentre nu reprezinta o solutie economica viabila. Conform documentelor supuse spre consultare publica, selectarea localitatilor se va face in functie de aria geografica, caracteristicile demografice, gradul de disponibilitate a serviciilor de telefonie destinate publicului precum si de angajamentele asumate de autoritatile publice locale.
Pentru instalarea telefoanelor publice cu plata, ANRC va organiza licitatii publice deschise pentru grupuri de aproximativ 50-100 de localitati aflate in aceeasi arie geografica. Fiecare companie interesata sa devina furnizor de serviciu universal va trebui sa depuna o oferta pentru instalarea de telefoane in minim 90% dintre localitatile cuprinse intr-un grup.
Documentele privind dezbaterea publica pot fi consultate pe pagina de Internet a ANRC, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmi