- Diverse - nr. 135 / 12 Iulie, 2006 Daca, in urma cu doi ani, venerabilul meu prieten, Valeriu Vaida, nu ar fi plecat sa-si intalneasca sotia - Irina - si fiul - Iancu - intre stele, maine, 13 iulie, ar fi implinit 84 de ani pamanteni si, conform obiceiului, ne-am fi intalnit in micul sau apartament, ca sa ne sarbatorim reciproc. Din pacate, acum si aici, nu se mai poate! Cine stie cand, daca va vrea Dumnezeu, ne vom reintalni... Nascut la Targu-Mures, in 1922, Valeriu Vaida a fost nu o data mediatizat, atat pentru fabuloasa sa colectie de arta populara (care, datorita indolentei si dezinteresului forurilor locale, nu si-a gasit, nici inainte de 1989, si nici in anii tranzitiei, cuvenitul loc intr-un edificiu targumuresean, posesorul ei fiind obligat, practic, din lipsa de spatiu, sa o doneze Muzeului Taranului Roman), cat si pentru valoarea exceptionala a celor trei lucrari publicate: "Instrumentele muzicale cu coarde si arcus. Istoric - Constructie" (Editura Tehnica, 1958), "Dimitrie Stirbulescu" (Editura Muzicala, 1967) si "Marturii dintr-un veac apus" (Fundatia culturala "Vasile Netea", Editura Tipomur, editie ingrijita de Mariana Cristescu, 2001), elogiate, la vremea aparitiei, de scriitori de marca si apreciate de publicul cititor. In modestul apartament incarcat de amintirea celui care a fost "cruce de voinic" - nepretuitul meu prieten -, in care isi mai gasesc locul cateva icoane, blide, stergare si perne taranesti, piese de mobilier al satului transilvan de odinioara, carti cu autografele autorilor si masa incrustata, doar pana la un loc si un timp, cu numele celor care i-au trecut pragul, astazi se mai aud doar pasii, parca soptiti, ai Andei Vaida, frumoasa fiica a celui prea repede disparut, caruia, dupa cumplita durere a pierderii fiului si a sotiei, abia ultimii ani ii adusesera o boare de mangaiere: "Diploma de Cavaler al «Cuvantului liber» - Onoa