Dacă ar fi să facem un sondaj al ştirilor care bat prima pagină a ziarelor, putem observa cu uşurinţă că hârtia de calc este înroşită de apariţia, aproape regulă, a termenului de corupt. Şi nu mică ne este mirarea când, la fiecare colţ de stradă, cele mai dezbătute teme vorbesc de manipularea maselor, despre politicienii corupţi, despre lideri religioşi corupţi, despre formatori de opinie corupţi, care zăpăcesc minţile unor oameni aflaţi într-o stare de mizerie şi de confuzie totală. "Corupţie" şi "corupţi" la tot pasul… Zilele astea am făcut, consider eu, un lucru absolut incredibil. Am testat credibilitatea aleşilor noştri. Gradul de diplomaţie, fidelitate şi răspundere a celor care, în urmă cu ceva timp, au primit votul nostru de încredere. Am lăsat la o parte toate prejudecăţiile şi am pornit la drum cu credinţa că toate poveştile acelea fantastice despre corupţie sunt, în cele din urmă, simple… poveşti. Şi poate chiar mi-am dorit să cred acest lucrul. Dintr-un imbold nebunesc de a mă simţi în siguranţă. Sau pentru a nu avea regrete că m-am născut într-o lume plină de "şpăgari", unde doar interesul personal al fiecăruia primează. În timp ce restul e "vânare de vânt". Căutările mele şi-au găsit răspunsul mai repede decât mă aşteptam. Şi nu a fost unul deloc care să mă încânte. A fost prima dată când m-am văzut silită să accept realitatea. Acea realitate românească de care toată lumea era scârbită. Mai puţin eu! Şi m-am întrebat atunci, de câte dovezi are nevoie un om, pentru a-şi suprima naivitatea. În cazul meu, a fost nevoie de multe. Poate şi din acest motiv, realizarea unui material de investigaţii care să verifice cât de O.K. este coloana vertebrală a aleşilor noştri a reprezentat o adevărată provocare. Iar de aici, şi până la concluzia că politichia judeţului este plină ochi de indivizi ieftini şi extrem de depravaţi, nu a mai fost decât un pas. Am să m