Alexandru Rusu, un reghinean în vârstă de 90 de ani, este unul din cei care au avut ghinionul să fie printre cei care au fost nevoiţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial să părăsească Ardealul. Născut la Băla, Alexandru Rusu a fost pedagog în 1940 la Şcoala Normală din Târgu Mureş.
În momentul în care Ardealul a fost cedat Ungariei, Alexandru Rusu şi-a primit meritele financiare de la locul de muncă pentru lunile august şi septembrie, apoi în timpul unei vizite la Târgu Mureş, s-a întâlnit cu câţiva foşti colegi, prilej bun de a mai povesti despre perioada tumultuoasă de atunci "ne plimbam prin centrul oraşului când un grup de soldaţi maghiari luau placheta lui Eminescu de la Calul Bălan, un restaurant de atunci de pe Călăraşi". Indignaţi, cei trei au privit îndelung gestul soldaţilor, dar nu au făcut nici un comentariu referitor la acest lucru, "cel puţin nu cu voce tare".
Alexandru Rusu împreună cu prietenii săi şi-au continuat drumul spre casă, dar, "când am ajuns lângă Catedrală, soldaţii au venit la noi şi ne-au dus la Poliţie, unde am fost verificaţi şi urcaţi într-o maşină, care se îndrepta către Ungheni, unde era graniţa conform Dictatului de la Viena". Fără a şti încotro se îndreaptă, Alexandru Rusu îşi aştepta sentinţa.
Refugiat în România
În momentul în care au fost trimişi dincolo de graniţă, viaţa celor trei a luat o turnură total diferită faţă de ceea ce însemna viaţa lor de până atunci. Aveau acum statutul de refugiat în România. Încrezător, Alexandru Rusu s-a îndreptat spre Blaj, unde avea persoane de încredere. "M-am îndreptat spre Blaj, unde era un profesor care m-a adăpostit şi m-a ajutat foarte mult".
La Blaj, Alexandru Rusu a început să-şi reface viaţa. "În 5 noiembrie am fost numit învăţător suplinitor la şcoala din Blaj". Dar nu putea da cu piciorul vechiului post de pedagog, motiv pentru care a plecat l
