Prezenti ieri la Congresul Regional Europa de Est-Asia Centrala pentru Combaterea Contrafacerii si Pirateriei, alaturi de participanti din 46 de tari, seful statului si premierul s-au aratat nemultumiti de eforturile depuse la noi in tara in aceste domenii. Ei au criticat slaba colaborare dintre institutiile abilitate sa se ocupe de aceste domenii, incriminand existenta, la fiecare colt de strada, a vanzatorilor de produse piratate.
Amintind ca pirateria si contrafacerea creeaza mari pagube bugetului de stat, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca "piata neagra" a produselor piratate presupune atat evaziune fiscala, cat si proliferarea pseudoculturii, neincrederea investitorilor straini si descurajarea competentei si a calitatii.
In acest context, premierul s-a aratat nemultumit de lipsa de eficienta a autoritatilor in combaterea contrafacerii si a pirateriei, amintindu-si ca, personal, i-a observat de multe ori pe comerciantii care vand diferite produse falsificate la intersectiile strazilor din Bucuresti.
"Eu, ca bucurestean, m-am lovit, nu o data, de astfel de lucruri. Vad la intersectii comercianti care vand tot felul de lucruri, de la pantofi de sport la toate minunile posibile si imposibile", a spus, citat de Mediafax, Tariceanu, sustinand ca Parchetele trebuie sa aiba un rol important in combaterea acestui fenomen.
"Ne-am propus ca echipele mixte, formate din procurori, politisti, inspectori ai autoritatilor cu rol de control, reprezentanti ai industriilor si asociatiilor profesionale, sa se implice in investigatii de profunzime, care sa atinga sursele adevarate ale produselor pirat sau contrafacute. Ne-am asteptat si inca ne asteptam ca Parchetul General - prin rolul central de coordonare - sa fie in linia intai a acestei actiuni de profunzime", a afirmat, citat de aceeasi sursa, Tariceanu.
Basescu cere adoptarea