Lucian postu "Dl. Basescu mi-e prieten, de aceea ii transmit sugestia amicala de a-si revedea perioada intrauterina, impreuna cu propunerea de reunire a Romaniei cu Republica Moldova prin intrarea simultana in Uniunea Europeana".
Nu, Vladimir Voronin, presedintele Republicii Moldova, n-a pronuntat aceasta fraza. Dar asta a spus. Cu mai putine neologisme, dar cu o vigoare stilistica destul de accentuata. Sa recapitulam ideile enuntate de dl. general in rezerva Voronin: in UE "nu se intra cu hurta"; Romania si Republica Moldova nu se vor uni nici acum, nici cand vor fi in UE; aceasta unire intra in categoria "fantezii irealizabile"; cei care vehiculeaza asemenea idei fac parte dintr-o "clica unionista"; "arhitectii unor asemenea proiecte se afla la Tiraspol si Bucuresti". Si inca ceva: Romania a ocupat Republica Moldova in 1918, iar URSS a eliberat-o in 1944.
La final, Vladimir Nicolaievici a precizat, totusi, ca "presedintele Basescu e prietenul meu", admitand, concesiv: "presedintii sunt oameni si pot face si ei greseli".
Nostim, nu? In traducere, reies urmatoarele: capitala unei tari membre a NATO, viitoare membra UE, e pusa in aceeasi oala cu capitala unei regiuni separatiste, acuzate de criminalitate de stat si oprimare dura a drepturilor omului. Presedintele tarii membre NATO s.a.m.d. e tratat ca membru al unei clici si pus in aceeasi oala cu liderii unui regim ilegal, considerati "persona non grata" de majoritatea tarilor occidentale. Plus alte asemenea dragalasenii, cu accente dintre cele mai contondente.
Daca punem problema in termenii relatiilor internationale, ne putem aminti ca s-au intrerupt relatii diplomatice pentru mai putin lucru, si o multime de ambasadori au fost rechemati pentru afronturi mult mai mici. Dar nu asta e, de fapt, adevarata problema. Si nici macar figura fumeganda a lui Tr