Noua Lege a insolventei, care va intra in vigoare peste noua zile, va elimina de pe piata firmele neviabile mult mai repede decat se putea pana acum. Noua Lege a falimentului, solicitata ferm de Comisia Europeana, este apreciata de oamenii de afaceri, cel putin din punct de vedere al rapiditatii finalizarii procedurilor de faliment. "Este foarte bine faptul ca societatile neviabile vor intra direct in procedura falimentului.
Pana acum era mult mai greu sa desfiintezi o firma decat sa o infiintezi. Formularistica si birocratia te faceau sa pierzi luni de zile", ne-a spus Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania. "Daca ne preocupa intrarea pe piata de noi firme, trebuie sa ne intereseze in primul rand si iesirea celor care nu merita sa existe", a declarat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.
Vom sti imediat daca deschidem procedura de faliment sau cea generala
"Scurtarea procedurii insolventei a fost chestiunea principala avuta in vedere. Inainte dura sase luni pana la deschiderea unei proceduri de insolventa, dar in momentul de fata vom sti imediat dupa introducerea actiunii daca deschidem procedura de faliment sau deschidem procedura generala, care poate sa duca la reorganizare sau la faliment", a declarat presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare, Arin Octav Stanescu.
Conform noilor reglementari, societatile fantoma, societati care nu au birouri sau nu au acte, vor intra direct in procedura falimentului, care se va termina intr-o perioada extrem de scurta de timp.
Creditorii pot prelua societatea sa o administreze
Potrivit Rompres, creditorii au o pozitie mai importanta in cadrul procedurii de insolventa, aceasta fiind una din modificarile de esenta aduse d