Ca şi în Europa, proiectul de constituire a unei naţiuni americane a prins avînt odată cu industrializarea, mergînd apoi mînă în mînă cu edificarea birocraţiei şi a unui sistem de învăţămînt relativ standardizat. În 1863, preşedintele Lincoln promulga Morrill Act, prin care guvernul federal dona statelor largi suprafeţe de teren a căror valorificare pe piaţă urma să finanţeze construcţia de universităţi publice. Universitatea publică se năştea, astfel, nu din efortul de a depăşi anumite probleme de acţiune colectivă de către întreprinzătorii privaţi, ci ca un proiect etatist, menit să producă bunuri publice precum: educarea ieftină a cetăţenilor în spirit democratic, cercetare aplicată modernă şi asigurarea de spaţii de dezbatere intelectuală nesupuse presiunilor statului sau ale pieţei. Statele urmau să asigure aproape integral finanţarea universităţilor. Cum acest act fondator se consolida pe fundalul prestigiului idealului humboldtian de universitate dezvoltat în jurul lui 1870 în Germania, universitatea publică americană avea să cultive deopotrivă idealul, utilitarist şi modernist, al cercetării puse în slujba progresului industrial, ca şi idealul clasicizant al dezvoltării umanioarelor. Dupa Morrill Act, al doilea punct de inflexiune al istoriei universităţii publice a fost momentul reprezentat de coordonarea stat-universităţi-sector privat din timpul New Deal-ului şi al celei de-a doua conflagraţii mondiale. Precum la sfîrşitul secolului nouăsprezece, "saltul înainte" s-a făcut prin intervenţia statului. Aceşti ani, cei mai etatişti din istoria Americii, au adus două noi fenomene în universitatea publică. Mai întîi, prin GI Bill (GI Bill of Rights a fost o măsură prin care veteranii de război au primit dreptul de a deveni studenţi cu titlu gratuit pe întreaga perioadă a studiilor), statul a provocat o formă de revoluţie socială pe banii contribuabilului pr