Acum cîţiva ani, constatam că România se termină tragic după Vama Veche. Tragic nu în sensul revendicărilor teritoriale, ci al situaţiei vamiştilor, înghesuiţi în ghereta grănicerilor de valul de wannabes, de impostori adus de faima locului. Ţara noastră, cu plajele ei care-au văzut multe, îmi părea atunci mult prea mică pentru a ne încăpea pe toţi: metalişti cuminţi şi manelişti isterici, flower-power-işti lefteri şi pupincurişti cu o frumoasă carieră la Bucureşti şi jeep proaspăt parcat pe Plaja Noastră... Ei bine, s-a rezolvat. Un spaţiu larg, populat cu gorgane şi foarte puţine benzinării se deschide în faţa ochilor noştri nedeprinşi cu atîta virginitate geografică: Bulgaria. Uitasem de ea, obişnuiţi să punem, din ochi, o mare pată albă pe hartă, pînă încolo, hăt, spre Salonic... Uitasem de misteriosul suflet slav care a fost în stare să sară peste insula noastră de latinitate şi să se aşeze, asudat, la sud de Dunăre. Uitasem tocmai de Bulgaria cronicilor, ţinut misterios, populat cu monştri marini şi piraţi rutieri. De Bulgaria care n-a uitat că i-am luat Dobrogea, aşa cum nici noi n-am reuşit s-o iertăm că şi-a luat Cadrilaterul înapoi... Ei bine, tocmai ţara asta, aparent nesfîrşită în capacitatea ei de a ne primi, atrage acum navigatorii de vacanţă români. Oameni prudenţi, cu familii şi roţi de rezervă în portbagaj, cu termos şi umbreluţă, se îmbarcă spre plajele ei, cu nădejdea că vor găsi atît drumul spre Indii, cît şi concediul cu cel mai bun raport preţ-calitate. Acum, cînd vă scriu, doi colegi de-ai mei discută la un calculator distanţă despre avantajele competitive ale Balcicului în raport cu Albena. Sînt luate în calcul preţurile puiului la rotisor (ferit de aviară, chiar dacă e adus din România...!) şi zîmbetul ştirb al gazdelor, încă sincer şi nepătat de industrializarea turismului. Şi totuşi, nu asta caută un fost vamist la o ţară străină. Nu t