a inventariat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele date statistice referitoare la activitatea instituţiei, în primul semestru din acest an. În ciuda faptului că au fost a inventariat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele date statistice referitoare la activitatea instituţiei, în primul semestru din acest an. În ciuda faptului că au fost întreprinse numeroase acţiuni preventive, au fost angajări noi şi a fost înnoit parcul auto, infracţionalitatea se menţine ridicată.
Mobilizare generală
Îngrijorat de nivelul la care ajunseseră accidentele rutiere mortale şi jafurile, Păcuraru a decis, în luna martie, prelungirea duratei de muncă cu două ore zilnic, pentru întregul inspectorat. "A fost o decizie nepopulară, care mi-a atras reclamaţii la nivelul IGP, dar am reuşit să ţinem sub control fenomenul infracţional", a spus Păcuraru. Printre infracţiunile de top s-au numărat furturile-record comise de un minor, care a reuşit să sustragă 20 de autoturisme, demontarea unei reţele de plasare a mărfurilor furate din Occident, crima de la o casă de schimb valutar.
Infractorii nu sunt mai specializaţi
În ciuda creşterii numărului de furturi din locuinţe şi de maşini, metodele de spargere nu par să aducă o superprofesionalizare a infractorilor. Potrivit lui Păcuraru, hoţii au dat dovadă de mentalitate de amator, atât în ce priveşte mărcile de maşini furate, în special indigene, dar şi în cazul furturilor din locuinţa preşedintelui judecătoriei şi biroul mitropolitului Anania. Infractorii cei mai mulţi se ascund în zona Turda-Câmpia Turzii şi în cartierele periferice din Cluj, Mănăştur şi Mărăşti. "Aceştia nu se dau înapoi să acţioneze şi în zonele centrale", a spus Păcuraru.
Clujul a coborât la jumătatea clasamentului
Cu cele 8.473 de infracţiuni sesizate la 112, judeţul Cluj este pe