chiu, cu vai, mai degrabă în baza unor calcule electoral-politicianiste, Legea lustraţiei nu s-a bucurat de asentimentul politicienilor, care au profitat de agenda aglomerată a sfârşitului de chiu, cu vai, mai degrabă în baza unor calcule electoral-politicianiste, Legea lustraţiei nu s-a bucurat de asentimentul politicienilor, care au profitat de agenda aglomerată a sfârşitului de sesiune legislativă pentru a amâna la toamnă discutarea şi adoptarea acestui proiect de lege.
Oamenii care s-au opus fostului regim comunist au dispărut aproape total din peisajul politic, unii în mod natural de-a lungul anilor, alţii în parte şi cu complicitatea politicienilor. Ultimii supravieţuitori în politica postdecembristă sunt Andrei Pleşu, demisionar în toamna anului trecut din calitatea de consilier prezidenţial, şi Ticu Dumitrescu, actual membru în Colegiul CNSAS.
Politicienii dau din umeri
Deşi s-a pronunţat, în repetate rânduri, pentru implementarea Legii lustraţiei ca o necesitate morală pentru societatea românească postdecembristă, liderul grupului deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, nu ştie de cooptarea sau prezenţa vreunui coleg cu trecut anticomunist în structurile democrate. Singurul cunoscut, Marin Iancu, fost înalt ofiţer MI, cu stagii după gratiile Aiudului, a rămas simplu membru de partid. Nici deputatul PNL Viorel Oancea, unul dintre iniţiatorii proiectului Legii lustraţiei, nu pare a cunoaşte vreun coleg parlamentar sau demnitar liberal cu C.V. anticomunist, în afara unui Neagu Djuvara, azi liberal de rând. Nume precum Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu sau Gabriel Andreescu au fost evitate sau au refuzat înregimentarea politică. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, nu a ezitat să treacă în această categorie oameni precum Alin Theodorescu, deputat, sau Cazimir Ionescu, membru CNSAS, calităţile lor de